Un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013, a declarat miercuri ministrul Economiei Daniel Chiţoiu.
Ideea suprataxării în special a acompaniilor petroliere a fost vehiculată de oficialii PSD încă de la începutul anului, după ce Petrom a anunţat pentru anul 2011 realizarea unor câştiguri şi venituri record. În cazul declaraţiilor despre „veniturile excepţionale" se pare însă că este vorba de o confuzie.
De unde provin veniturile excepţionale
Declaraţiile nu se referă la ceea ce se denumeşte în contabilitate venituri excepţionale (venituri care nu sunt legate de activitatea normală şi sunt rezultate din evenimente sau tranzacţii ce nu sunt aşteptate să se repete într-un mod frecvent) ci la veniturile obţinute în anumite perioade, cum s-a întâmplat pe durata crizei când anumite companii au avut, într-o anumită comjunctură, profituri coloasale.
Una din motivaţiile actualilor guvernanţi, când se referă la suprataxare, este că astfel s-ar putea stopa majorările de preţuri la carburanţi. În schimb, analiştii economici spun că suprataxarea ar putea determina marile companii să-şi vândă producţia pe alte pieţe şi să mute o parte din activităţi în alte zone.
Din totalul veniturilor, o companie petrolieră dă statului 50% pe taxe şi impozite, iar 16 % reprezintă profitul. Circa 34% sunt cheltuieli, dar care prin multiplicarea pe orizontală prin intermediul miilor de companii aflate pe acest lanţ efectul este de 2,5 ori mai mare.
Dacă aplici o suprataxare, nu loveşti doar în compania mare ci şi în lanţul orizontal de companii care trăiesc de pe urma acesteia. Suprataxarea ar putea avea ca efect final diminuarea activităţilor marilor companii. Reducerea preţului la pompă s-ar putea realiza doar dacă va exista o concurenţă mai mare pe