Nu aruncaţi cu piatra. În revista care se numeşte Dilema (fie ea veche), carevasăzică avem îndoieli. Una dintre ele apare cînd citesc sintagma „rezistenţa prin cultură“, titlul unei emisiuni de la TVR. Adică, „împotriva sistemului, a lui Nicolae Ceauşescu“, spune promo-ul, se montau piese de teatru, opere muzicale, se publicau cărţi. Se ducea, împotriva lor, o viaţă care păstra aparenţele normalităţii. Dacă ar fi fost după sistem – corolar –, nimic din toate astea n-ar fi existat. Asta e introducerea la emisiune.
De cînd m-am apucat să cercetez (verb idiot, altfel) cam ce însemna Televiziunea Română începînd cu jumătatea deceniului şapte, am început să observ fel de fel de detalii. Cărora nu le pot da dintr-odată sens, care nu se potrivesc pe aceeaşi linie, în sus sau în jos. Detalii care însă mă fac să mă enervez (dacă m-aş lăsa, dar am încetat să mă las) atunci cînd aud o prezentare ca cea de mai sus, din emisiunea lui Stejărel Olaru. Trecutul – ca şi prezentul – nu-i aşa de simplu. Comunismul românesc n-a fost nici omogen, nici otova, nici căzut din cer şi nici doar adus şi luat cu tancurile. Concentrat pe anii 1965-1975, am descoperit un personaj-cheie al culturii şi mediei ceauşiste: Dumitru Popescu. Dumnezeu. Numele, îl auzisem. Ştiam că fusese poreclit Dumnezeu pentru că putea să hotărască foarte multe. Chiar el scrie că doar Ceauşescu îi era superior ierarhic. Semăna teroare prin redacţii. Am auzit şi lucruri bune despre el şi mi-au căzut în mînă nişte documente. Apoi am început să-i citesc memoriile. Dumitru Popescu e un caz tipic de succes în comunism, dar mai ales o dovadă a premisei cu care am pornit la drum.
DE ACELASI AUTOR Pledoarie pentru un erou discret TVR - de la primul pînă la ultimul succ(congr)es Critica literară la ora culturii de masă - diviziunea mitotică a criticii contemporane - Ready made. De-a viulPopescu e promovat de Dej
