Şeful serviciilor de contrainformaţii militare din Israel, generalul Aviv Kochavi, a efectuat recent o vizită secretă la Washington şi la sediul Naţiunilor Unite din New York, unde a discutat despre controversatul program nuclear iranian, despre criza din Siria şi despre continua ascensiune a mişcării şiite libaneze Hezbollah în Liban, au indicat surse oficiale israeliene, citate miercuri de Haaretz.
Generalul Kochavi s-a întâlnit la Washington cu oficialităţi din cadrul Casei Albe şi de la Departamentul de Stat, precum şi cu reprezentanţi ai serviciilor de contrainformaţii militare americane şi ai CIA.
Potrivit unor surse oficiale israeliene de rang înalt, discuţiile la Washington s-au axat pe problema iraniană, fiind examinate progrese ale programului nuclear al Iranului şi stadiul negocierilor în acest dosar între Teheran şi grupul celor şase mari puteri (G5+1: China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA plus Germania, n.r.).
Dosarul iranian, criza din Siria şi situaţia în Liban sunt principalele probleme ale discuţiilor pe care generalul israelian le-a purtat la New York cu ambasadori ai celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.
Potrivit unui diplomat european la ONU, Aviv Kochavi a indicat cu această ocazie o schimbare de poziţie a serviciilor secrete israeliene privind situaţia în Siria: Israelul consideră că menţinerea în funcţie a preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu ar mai servi intereselor statului evreu, aşa cum acesta credea până acum.
Şeful serviciilor de contrainformaţii militare israeliene a avertizat şi în legătură cu ascesiunea Hezbollah în Liban, opinând că această situaţie accentuată de criza siriană sporeşte riscul unei escalade regionale.
Generalul israelian a efectuat o vizită similară în SUA în urmă cu un an, când i-a avertizat pe membrii C