Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele sistemului electoral

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 mai 2012 ·

USL se pregăteşte să adopte sistemul uninominal pur, spre fericirea tuturor celor care au cerut acest sistem atîta amar de vreme, ziarişti, PDL, oengişti, oameni din popor. E doar o problemă aici: că sistemul uninominal pur nu există, el este o invenţie a unor traducători amatori, aşa că atenţie, adoptarea a ce vă pregătiţi acum să adoptaţi, adică sistemul majoritar într-un singur tur (deja adoptat pentru alegerea preşedinţilor de consilii de judeţene şi primari) nu vă va scuti de propunerea altui uninominal pur data viitoare (de exemplu în două tururi, sau vot unic transferabil), şi tot aşa la nesfîrşit. Uninominalismul, adică corespondenţa clară între o circumscripţie şi un ales (single unit constituency) nu este un sistem electoral în sine, nici măcar o trăsătură a sistemului electoral, ci una a circumscripţiilor, care poate coexista cu mai multe sisteme, cum s-a văzut în 2008. E departe de a fi singura variantă sau singurul fel de a vota persoane, faţă de lista închisă de partid pe care am avut-o pînă în 2008. Caracteristica principală prin care diferă sistemele electorale nu e asta, ci reprezentativitatea, capacitatea sistemului de a traduce voturile în locuri în Parlament. Din cîte înţeleg eu, entuziasmul pentru "uninominal" de la noi se datorează credinţei că ar ajuta la reforma clasei politice şi ar contribui la scăderea corupţiei în politică. Şi pînă cînd aceste două probleme nu vor fi rezolvate o să ne ocupăm- mai ales în an electoral- să schimbăm sistemul cu entuziasmul cu care doctorii medievali sîngerau bolnavul la fiecare febră crezînd că asta ajută la ceva.

Nu vreau absolut deloc să mă aşez în calea acestei reforme, cum am făcut-o altădată, şi mă limitez azi să îmi fac datoria să atrag atenţia că aşa cum sîngerarea nu avea nici un efect asupra febrei, dar destule alte consecinţe în rest, sistemele electorale au alte efecte care contea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 2 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 3 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 5 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 11 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 5 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 7 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon, şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 5 ore
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Vremea

București
acum

17°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
mie.

14°/19°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°
mie.

16°/20°