La EUROVISON 2012, obiectivul trupei MANDINGA este intrarea în FINALĂ şi clasarea pe primele cinci locuri, după cum au precizat într-un interviu din presa azeră.
Membrii formaţiei Mandinga, au declarat într-un interviu pentru publicaţia azeră Trend că vor filma scene pentru următorul lor videoclip în Baku, dar au refuzat să dezvăluie numele piesei, precizând că acesta este o supriză pentru locuitorii de acolo.
Cântăreţii de la Mandinga, reprezentanţii României la Eurovision 2012, s-au declarat fascinaţi de Azerbaidjan şi de locuitorii de acolo. De asemenea, românii au ţinut să aprecieze şi organizarea evenimentului de către reprezentaţii Eurovision, pe care îi consideră nişte "profesionişti".
Întrebaţi ce părere au despre restul participanţilor de la concursul de anul acesta, membrii grupului au spus că toate cântecele sunt bune. "Ne-au plăcuttoate piesele. Toate ţările participante sunt foarte bine pregătite. Nu există favoriţi. În fiecare an câştigătorul este o surpriză", au adăugat membrii trupei Mandinga.
Românii speră ca show-ul lor să fie apreciat. "Sperăm să intrăm în primii cinci. Pentru noi ar fi bine să ne încadrăm aici", au declarat românii.
Cei de la MANDINGA susţin că piesa lor, "Zaleilah", este foarte populară în România şi, fiind ritmată, ar trebui să prindă şi la Baku (Azerbaijan), atât în semifinala EUROVISION 2012 din 22 MAI 2012, cât şi, speră ei, în finala EUROVISION 2012 din 26 MAI 2012.