După ce morţii pleacă la ceruri, cei de pe pământ încearcă să le păstreze amintirea vreme de mai mulţi ani. Memoria publică nu păstrează mult timp amintirea celor plecaţi pe alt tărâm, pentru că aşa este făcută lumea, să uite. Rudele apropiate ale defunctului cunosc acest lucru şi încearcă periodic să reîmprospăteze memoria celui plecat. Se fac « pomeni », prilej care oferă posibilitatea de a discuta despre cel dispărut şi de a spune cu evlavie : « Dumnezeu să-l ierte ! » după ce ai sorbit dintr-o ceaşcă cu ţuică. Elena Alexandru are 67 de ani şi de şapte ani este singură. De când a rămas văduvă s-a descurcat greu, pentru că pensia de urmaş este mică şi toate sunt scumpe. A reuşit să facă toate pomenile pentru răposatul Radu, pe care într-o zi de vară călduroasă l-a trăznit fulgerul, când era plecat să ia caii de pe islazul de lângă Lacul Brăteşti.

Fulgerul

Mamaia Leana are patru copii: doua fete şi doi băieti, pe care i-a crescut împreună cu Radu al ei destul de greu, pentru că timpurile nu au fost întotdeauna bune. I-a fost drag omul ei, un bărbat înalt şi frumos, căruia abia îi ajungea până la umăr. Ca majoritatea românilor de la ţară, ea şi bărbatul ei, nu au făcut şcoli înalte. Lucrau cu greu în verile toride la CAP iar Radu a lucrat toată viaţa ca morar. De cai, bărbatul ei nu s-a despărţit niciodată. Şi tot de la cai i s-a tras. Într-o vară, aproape de Sf. Ilie, a plecat să ia caii de pe izlazul de lângă lac. Când a ajuns la cai s-a pornit o vijelie puternică, cu şiroaie mari de apă, cu fulgere şi tunete. Nu a avut unde să se adăpostească pe câmpul nesfârşit şi gol. După furtună, sătenii l-au găsit pe Radu carbonizat, trăznit de un fulger şi căzut lângă cei doi cai, care vegheau la capul lui, parcă aşteptând să se trezească. La 60 de ani, mama Leana a rămas singură, fără niciun sprijin în faţa greutăţilor vieţii. Copiii plecaseră