În fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au ajuns în ultima perioadă mai multe cazuri îngrijorătoare, care privesc refuzul unor state de a permite practici eugenetice, precum diagnosticul de preimplantare [1] sau avortul în caz de Sindrom Down [2].
Acest din urmă caz, aflat încă în instrumentare, prezintă un interes deosebit. O mamă s-a adresat Curții, reclamând faptul că nu i-a fost posibil să își avorteze fetița, afectată de Trisomia 21. În particular, ea reclamă că medicul a neglijat obligația de a-i prescrie un test de screening pentru această anomalie genetică. Acuzând o legătură directă între absența testării și nașterea fiicei sale cu Sindromul Down, reclamanta pretinde că i s-ar fi violat dreptul la respectarea vieții private, viață privată care include – conform persoanei în cauză! – dreptul de a decide în legătură cu avortarea propriului copil. Nota bene, în acest caz este vorba despre un avort efectuat dincolo de limita legală pentru avortul „la cerere”, întrucât sindromul Down poate fi diagnosticat cu precizie abia după săptămâna 20 de sarcină.
Pe scurt, Curtea este solicitată să răspundă la întrebarea dacă eugenia este sau nu un „drept al omului”.
Pretenția reclamantei, Kristine Kruzmane (Letonia), poate părea nebunească. Însă Curtea n-a apreciat-o ca atare, din moment ce nu a respins aplicația ca ne-eligibilă sau pentru abuzul de drepturi – conform Convenției Europene a Drepturilor Omului (care guvernează funcționarea CEDO), nimeni nu poate folosi drepturile garantate pentru a încerca abolirea sau restrângerea acelor drepturi. Avocații Centrului European pentru Lege și Justiție, organizație care intervine frecvent ca terță parte în diferite cauze la instanța europeană, consideră [3] cazul Kruzmane și altele de același fel ca „strategice” în încercarea de a impune un „drept” la avortul eugenetic.
Lucrurile par a fi a
