În sfîrşit, Mang a pus capăt suspansului şi şi-a dat demisia. De ce o fi durat atît, în condiţiile în care scandalul cu el era, evident, extrem de costisitor pentru Ponta şi USL?
E o întrebare la care ar fi important să aflăm răspunsul, pentru că el ar putea arunca o oarecare lumină asupra modului în care funcţionează puterea. E clar că Mang era ca şi demis imediat ce s-a aflat de plagiatele lui, ar fi fost nebunie curată să ţii aşa ceva în guvern. De ce a durat atît de mult?
De ce tot circul acela inutil cu solicitarea de verificare adresată Academiei, care de fapt nici nu fusese adresată şi care nici nu avea vreun rost? Pentru că, pe lîngă că e, în majoritate, o adunătură de rataţi în cel mai bun caz inutili, în cel mai rău caz extrem de nocivi (vezi reforma ortografică sinistră din 1993), Academia nu avea nici o treabă aici.
Şi de ce e înlocuit de un interimar? Chiar nu mai există nici un neplagiator care să aibă ceva competenţe pentru un ministeriat de 6 luni şi care să fie acceptat măcar pe schema asta de apropiat al partidului care împacă pe toată lumea şi care, nefiind membru marcant, reflectă puţin costurile guvernării în altă parte?
Şi de ce interimarul trebuia neapărat să fie lider de sindicat? În condiţiile în care cam toţi liderii de sindicat intraţi în politică pînă acum (mult mai numeroşi decît aţi crede la prima vedere) s-au încadrat în categoria “oare fac mai mult rău în politică, sau făceau mai mult rău la sindicat”?
Este o modă foarte nefastă, pe care PSD-ul a încurajat-o frenetic în ultimele două decenii. Şi iar se repetă istoria. Aşa cum inenarabila Corina Dumitrescu era în proces cu ministerul pe care urma să-l conducă, şi sindicatul condus de Liviu Pop a atacat în instanţă ordinul foarte normal prin care Funeriu interzisese reţinerea automată a cotizaţiei sindicale direct din salariu.
Probabil că prima măsură a
