Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii din bănci nu au cele mai de invidiat salarii - IT-iştii câştigă mai mult

Publicat in Curierul, miercuri 16 mai 2012 ·

Un programator este angajat cu un salariu între 1.500 şi 2.000 euro lunar

În sectorul bancar, media este de 1.000 de euro în cazul unui branch manager sau regional manager

Însă în poziţiile de conducere băncile au cei mai bine plătiţi şefi

Acum ceva timp să lucrezi la o bancă însemna o realizare pentru orice individ, indiferent de pătura socială din care face parte. Acum nu mai este chiar la modă. Astăzi dacă eşti IT-ist ai şansa să câştigi mai bine decât unul care lucrează într-o bancă. Angajaţii companiilor din domeniile IT, bancar şi farma au cele mai mari salarii din România, dar diferenţa dintre o poziţie de nivel mediu şi una de top management este foarte mare, potrivit firmei de recrutare, selecţie şi plasare de personal Trenkwalder.

"Salariul este un element foarte important atunci când se discută de angajaţii unei companii, iar de multe ori, pe lângă diferitele beneficii oferite de un angajator, salariul poate reprezenta o metodă de fidelizare a angajaţilor sau chiar de atragere a unor noi angajaţi. Mai mult, în Capitală se oferă salarii cu peste 30% mai mult decât media pe ţară", se arată într-un comunicat al Trenkwalder.

Astfel, un programator software - indiferent dacă este developer, team leader, project manager sau software architect - este recrutat cu un salariu de 1.500 - 2.000 de euro pe lună, iar în cazul poziţiilor de management salariul creşte până la 5.000 euro sau chiar mai mult.

În domeniul bancar media unui salariu este circa 1.000 de euro în cazul unui relationship manager, branch manager sau regional manager.

Când vine vorba de şefi, raportul se schimbă

În ceea ce priveşte nivelul de top management, în acest domeniu apar diferenţe foarte mari comparativ cu nivelul mediu. "Un salariu pentru o persoană din top management în domeniul bancar poate ajunge la sume cuprinse între 100.00

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 48 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 59 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°