Pentru cine nu a lecturat articolul de ieri despre cele trei biserici ortodoxe din cartierul Tudor, care erau zăvorâte ziua în amiaza mare, fac un scurt rezumat. Între ora 14 și 15 am verificat, la fața locului, dacă un vizitator oarecare poate sau nu intra în trei lăcașuri de cult, alese la întâmplare, rezultatul fiind peste tot negativ. Reacțiile nu au întârziat să apară. Mai ales pe site-ul ziarului. Vezi Doamne, că aș fi ateu, răuvoitor și totul a fost o făcătură pusă la cale cu scopul de a face rost de senzațional. Cineva a scris chiar că poate că în momentele respective preoții se aflau de fapt la căpătâiul vreunui om bolnav sau muribund…
M-aș fi simțit vinovat în fața unui asemenea argument dacă n-aș fi aflat ce s-a întâmplat în aceeași zi, câteva ore mai târziu, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu”, la lansarea candidaților „Alianței penru Mureș.” La eveniment au participat – și ba mai mult – chiar au rostit discursuri de susținere pentru unii politicieni, și protopopul Nicolae Șincan și Mitropolitul Ardealului, Andrei Andreicuț.
Cineva mi-a spus, verbal, că am greșit și că de fapt problema cu bisericile închise e un fleac pe lângă blasfemia făcută de cele două înalte fețe bisericești care s-au coborât până într-atât încât să facă propagandă electorală, în fața camerelor de televiziuni și reportofoanelor, fără nici cea mai mică reținere. Ca să nu-i spun jenă față de oamenii care merg, cu umilință, smerenie și credință, la Biserică, pentru a le asculta învățăturile.
Fă ce zice popa, nu ce face popa?!
Pentru cine nu a lecturat articolul de ieri despre cele trei biserici ortodoxe din cartierul Tudor, care erau zăvorâte ziua în amiaza mare, fac un scurt rezumat. Între ora 14 și 15 am verificat, la fața locului, dacă un vizitator oarecare poate sau nu intra în trei lăcașuri de cult, alese la întâmplare, rezultatul fiind peste tot negativ. R