Mai toată lumea a lăudat ceea ce s-a întîmplat la Bucureşti cu ocazia finalei Europa League. Stadionul era oricum frumos, meciul s-a dovedit pe cît de aprins pe atît de spectaculos, iar publicul a fost civilizat şi entuziast. Nu mă îndoiesc că, şi din punct de vedere al organizării, foarte multe lucruri au fost bine făcute. Nu puteau lipsi însă nici vechile metehne care se pare că, ori de cîte ori România găzduieşte un asemenea eveniment internaţional, ies la iveală precum năravul neamului prost.

Trec repede peste întrebările-clişeu adresate suportertilor spanioli de către jurnalişti „cum vă place Bucureştiul?“ şi peste răspunsurile extreme, de genul „în următorul concediu voi veni la Bucureşti cu întreaga familie“ sau „imaginea mea despre România e aceea a unei ţări din lumea a treia“ – răspunsuri selectate după mintea aceloraşi jurnalişti (oricum, cînd ai în faţă 30 de mii de suporteri, poţi găsi absolut orice răspuns imaginabil).

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorDar un prim semnal de alarmă că şi autorităţile erau pe cale să cadă în capcana excesului de zel, care le e specifică în asemenea situaţii, a fost cînd primarul Oprescu a cerut Ministerului Educaţiei să întrerupă şcolile din Capitală în ziua meciului, pe motiv de degrevare a traficului rutier. Nu era prea clar cum putea o şcoală deschisă dimineaţa în Drumul Taberei ori în Berceni să încurce traficul de seară din jurul stadionului aflat în cealaltă parte a oraşului. Te puteai gîndi doar că, pentru a fi mai uşor de aplicat, o regulă trebuie dată pentru toată lumea, mai ales într-o ţară cu mult har pentru bulibăşeli. Era poate prea complicat să se aplice o schemă prin care unii elevi să poată intra la clasă, şi alţii – nu. Unora dintre organizatori le-o fi trecut prin cap şi că o nouă zi liberă pentru şcolari n-ar putea să strice, în pe