Potrivit scorurilor din dubla manşă cu Hertha Berlin (2-1 şi 2-2), Fortuna Düsseldorf a promovat în Bundesliga. Numai că rezultatul de pe teren ar putea fi anulat din cauza propriilor fani, care au năvălit pe gazon, miercuri, cu două minute înainte de finalul returului. Potrivit scorurilor din dubla manşă cu Hertha Berlin (2-1 şi 2-2), Fortuna Düsseldorf a promovat în Bundesliga. Numai că rezultatul de pe teren ar putea fi anulat din cauza propriilor fani, care au năvălit pe gazon, miercuri, cu două minute înainte de finalul returului.
În minutul 60, partida a fost întreruptă penttru câteva minute, din cauza petardelor şi fumiginelor aruncate de fani pe gazon. În al cincilea minut al prelungirilor din totalul celor şapte, fanii gazdelor au interpretat greşit fluieratul arbitrului Wolfgang Stark, care semnalizase ofsaid, şi au năvălit bucuroşi pe gazon, crezând că meciul s-a terminat. Echipele şi brigada de arbitri s-au retras la vestiare, iar poliţiştii şi stewarzii au avut nevoie de un sfert de oră pentru a-i convinge pe suporteri că partida nu s-a încheiat şi că trebuie să elibereze gazonul.
Decizia finală aparţine federaţiei
După calmarea situaţiei, “centralul” Wolfgang Stark, cel care a condus şi finala Europa League de la Bucureşti, a revenit pe teren alături de fotbalişti şi a decis disputarea celor două minute de prelungire suplimentare, la finalul cărora Fortuna a promovat în Bundesliga. Bucuria gazdelor ar putea fi stricată, însă, de federaţia germană de fotbal, care va analiza evenimentele petrecute pe Esprit Arena, putând decide să acorde oaspeţilor victoria la “masa verde” (3-0) sau rejucarea partidei.
Stark, mai curajos decât Tudor
Arbitrul Wolfgang Stark a fost lăudat pentru decizia de a duce la bun sfârşit partida de la Düsseldorf. “Stark a făcut bine că nu a întrerupt definitiv meciul”, a declarat un oficial al fed