17 Mai 1992 * INFORMATORII

Instituţia „informatorilor" a fost, poate, una dintre cele mai monstruoase „secreţii" ale sistemului totalitar. Oricare ar fi el, de dreapta sau de stînga.

Ne sînt încă prezente în memorie cazurile abominabile în care îndoctrinarea ajungea în fazele terifiante în care în Germania nazistă copiii.. îşi denunţau părinţii că nu-l respectă pe fuhrer, iar în Rusia comunistă că nu-l iubeşte pe Stalin.

Întregul sistem opresiv, considerat pînă la un moment dat infailibil s-a bazat, practic, pe această încrengătură de delaţiuni, trădări, spaime şi mîrşăvie care ne-au însoţit existenţa de-a lungul unei jumătăţi de veac.

Evident, cu timpul, sistemul şi-a sofisticat metodele, obiectivele au devenit altele, au căpătat conotaţii partinico-patriotice, dar mecanismul turnătoriei şi turnătorii au rămas aceiaşi.

O analiză exhaustivă a fenomenului nu a fost făcută şi probabil că nici nu va fi făcută curînd.

Turnătorii n-au fost încă clasificaţi, decît empiric, în „turnători de nevoie" şi „turnători vocaţie". Angajamentele oculte şi persiunea au constituit materia eficientă de organizare şi mobilizare a acestei n rabile armate nevăzute, de pe ale cărei efective se ridică acum- cîte un colţ vălului de tăcere ce le acoperea.

Este revoltător sau doar trist.

Resentimentele scad în intensitate pe măsură ce ne distanţăm, în timp, de momentul istoric care le-a scos (cel puţin teoretic) în afara normelor convieţuirii.

Rămîne, poate, ruşinea, jena şi revolta determinat: imposibilitatea de a şti proporţiile şi menului. Am fost, oare, o ţară de ti tori ?

Vecinii, prieteni, colegii, rudele chiar, şi-a ascuns atît de bine servituţile delatoare încît i-am considerat oameni de treabă, deşi nici pe departe un asemenea cadou ?

Este aceasta, poate, marea noastră cruce, pe care o vom purta atîta timp cît ince