Discuțiile despre nevoia modificării tratatului fiscal frizează absurdul
«Am avut un tratat de stabilitate fiscală. Acum, cred că e timpul pentru un tratat de creștere economică”. Președintele BCE, Mario Draghi, a rostit aceste cuvinte aparent într-o doară, în timpul unui discurs în fața Parlamentului European. Cei prezenți le-au auzit, însă, și nu au rămas indiferenți. Venite din partea unui suporter al rigidității fiscale impuse de Germania, aceste cuvinte le-au redat multora speranța că zona euro începe, în sfârșit, să lase în spate obsesia, aproape patologică, pentru austeritate.
Se pare că, în ajunul alegerilor cu rezultat previzibil din Hexagon, domnul Draghi a început să se distanțeze de latura sa germană și să o scoată la suprafață pe cea franceză. Socialistul domn Hollande vrea să renegocieze tratatul fiscal, astfel încât să înlocuiască unele măsuri fiscale dure cu pârghii de creștere. La Bruxelles, se vorbește chiar de un nou plan Marshall. În paralel, domnul Hollande a ajuns să fie văzut ca un salvator al zonei euro, măcinată de recesiune și de rate înfricoșătoare ale șomajului. Chiar și doamna Merkel este mult mai împăciuitoare în ultima vreme, afirmând recent că stabilitatea continentului nu poate fi asigurată numai prin disciplină bugetară, ci și prin măsuri care să impulsioneze creșterea.
Totuși, nu ar trebui să ne lăsăm luați de val, nădăjduind că direcția zonei euro se va schimba radical de pe o zi pe alta. În momentul de față, apelul la creștere economică a ajuns la fel de banal ca apelul la pace mondială: toată lumea tinde către acest scop, însă nimeni nu cade de acord asupra mijloacelor. Din ce a lăsat să se înțeleagă până acum, Mario Draghi este adeptul reformelor structurale menite să flexibilizeze piața muncii și să impulsioneze pornirile antreprenoriale. Cancelara Germaniei are același punct de vedere, subliniind că, astfel, în
