Celebrul comic rescrie etapele unei vieţi începute „la coada vacii“. Astăzi e fericit. Oamenii îl arată cu degetul pe stradă şi-l strigă „Arşinele!“
Alexandru Arşinel bea ceai dintr-o cană mare. Lângă el, aşezate aproape simetric, de parcă ar încerca să spună ceva despre personajul aflat în centrul lor, sunt trei fotografii: Arşinel cu nepotul, Arşinel copil şi Arşinel deghizat în femeie, în primul său travesti. Ciudată alăturarea asta, ne-am permis să-i spunem, şi domnul Arşinel a fost de acord cu noi. Serios, fără să zâmbească.
De parcă un om s-ar fi născut, apoi s-ar fi jucat hilar de-a bătălia sexelor, pentru ca, la final, să-şi petreacă viaţa în linişte, cu nepoţii, prin nu ştiu ce grădină a unei case de vacanţă. Din nou, Alexandru Arşinel nu ne contrazice. Vorbeşte lent şi grav, fără intonaţie, de parcă, afară, întreaga lume stă să se prăbuşească definitiv. Unde o fi omul ăla haios, de ne făcea să râdem în hohote chiar şi când îşi cobora colţurile gurii? E aici mă, pe scaunul ăsta, din faţa voastră, ne asigură actorul. Doar că a mai obosit şi el. Şi nu mai stă tot timpul să te facă să râzi. Acu’, la bătrâneţe, mai şi meditează. După o vreme, devine şi omu’ mai nostalgic...
„Weekend Adevărul": Începem imediat, avem nişte probleme tehnice cu reportofonul.
Alexandru Arşinel: Haideţi, copii, că am treabă dup-aia. Trebuie să fug prin ţară să pun mâna pe nişte bani. Şi mai am şi acupunctură, cu un chinez. Ştii cum face? Mă înţeapă cu o mână şi în cealaltă ţine 30 de lei. Ştie că-i dau 100 şi restul şi-l opreşte el.
Gata, a început, de-acuma puteţi vorbi.
Motor!
Ştiu că v-aţi născut în Dolhasca.
Important e că m-am născut pe 4 iunie 1939, deci cam peste două săptămâni fac 73 de ani. S-a adunat într-adevăr o viaţă întreagă, iar amintirile legate de copilărie, de la o vreme, încep să-mi rev
