Proza scurtă a lui Ilf şi Petrov împarte cu dipticul romanesc această capacitate de a camufla subversiunea în hainele aparent inofensive ale satirei comuniste. Jocul este unul atent condus, iar limitele contestării nu sunt depăşite, în nici un moment. Texte ce apar în patria sovietică, naraţiunile lui Ilf şi Petrov nu pot propune radicalitatea critică a literaturii insurgente. Diferenţa faţă de Mihail Bulgakov sau Andrei Platonov ţine de această convenţie, asumată, a prudenţei şi angajamentului ideologic.

Dincolo de acest cadru pe care îl imaginează ca un mecanism de protecţie, ficţiunile lui Ilf şi Petrov sunt un rezervor de imagini, sunete şi culori ce contrastează, prin vitalitate şi excentricitatea conduitei, cu norma sovietică. Atentă la o dinamică a grotescului şi a fantasticului, îndatorată unei tradiţii gogoliene, “ O personalitate luminoasă” reuşeşte performanţa de a grefa pe trunchiul inovaţiei tehnologice malformate substanţa etică şi intelectuală a “ revizorului”. Căci micul oraş sovietic în care inventatorul ciudat se joacă de-a demiurgul, nascând lucrurile sale trăsnite, este un microcosmos în care se poate ghici silueta Uniunii Sovietice înseşi . Ştiinţa este văduvită de acea aură mitică pe care regimul muncitorilor şi ţăranilor o face să se nască în jurul ei. Ea nu mai este instrumentul de emancipare al omului şi vehicol al raţiunii eliberate de misticism, ci o unealtă ce creează confuzie şi introduce în spaţiul sovietic un imprevizibil carnavalesc.

Omul invizibil, “ Transparentul” Filiurin, este un perfect om mărunt sovietic, pe care un capriciu al unui săpun jucăuş îl transformă în echivalentul revoluţionar al vechiului revizor ţarist. Invizibilitatea sa este punctul de plecare al unui ciudat şi familiar fenomen de hipnoză şi agitaţie colectivă- invizibilul pătrunde în cele mai ascunse cotloane, iar intimitatea, refugiul ultim al celo