Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raidul aerian turc împotriva kurzilor: informaţiile au fost furnizate de o dronă americană

Publicat in Capital, joi 17 mai 2012 ·

Atacul aerian al aviaţiei turce care a costat viaţa a 35 de kurzi la frontiera turco-irakiană la sfârşitul lui decembrie 2011 a fost lansat ca urmare a informaţiilor furnizate de o dronă americană, s-a aflat joi de pe lângă un responsabil american din domeniul apărării care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

În cursul atacului, care a avut loc din greşeală pe 29 decembrie, avioane F-16 turceşti au confundat nişte traficanţi de ţigări şi carburant, cu vârste cuprinde între 16 şi 20 de ani, cu separatişti kurzi care o luau pe aceeaşi cale pentru a se infiltra în Turcia de la bazale lor din Kurdistanul irakian.

''Suntem la curent cu incidentul'', a declarat pentru AFP responsabilul, reamintind că SUA îi furnizează armatei turce mijloace de recunoaştere şi supraveghere cu ajutorul unor drone Predator. ''În acest caz, dronele au reperat un grup de persoane cu animale care cărau poveri. Această informaţie a fost transmisă turcilor şi dronele noastre au părăsit zona. Noi n-avem nimic de-a face cu acest atac aerian. Noi nu mai eram în zonă când avea loc atacul'', a precizat responsabilul american.

Acest atac a declanşat un val de proteste în mediile prokurde care au afirmat c-a fost ''un masacru''.

Aliat al Turciei, Washingtonul şi-a repoziţionat la sfârşitul lui 2011 la baza de la Incirlik /sudul Turciei/ patru drone Predator, neînarmate, care-şi aveau anterior baza în nordul Irakului, în scopul de a furniza în continuare informaţii Turciei despre rebelii Partidului Muncitorilor din Kurdistan /PKK/, care întreprind atacuri asupra teritoriului Turciei de la bazele lor din Kurdistanul irakian.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°