Partida Steaua - Dinamo e un nou episod din ceea ce reprezintă cea mai îndelungată şi puternică rivalitate sportivă din istoria fotbalului românesc. Libertatea vă arată, în 7 puncte, de ce derby-ul de diseară e unul special. Partida Steaua - Dinamo e un nou episod din ceea ce reprezintă cea mai îndelungată şi puternică rivalitate sportivă din istoria fotbalului românesc. Libertatea vă arată, în 7 puncte, de ce derby-ul de diseară e unul special.
Pentru a doua oară în istoria postdecembristă a “Unicului Derby”, biletele s-au vândut în totalitate cu 48 de ore înaintea jocului. Peste 50.000 de spectatori (cifre atinse doar la finala Europa League, în jocul Stelei cu Larnaca şi la meciul naţionalei cu Franţa) vor urmări partida. Recordul de asistenţă în Liga I: 1993, Steaua- Dinamo, 60.000 de oameni pe fostul stadion 23 August.
Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, sponsor al clubului Dinamo, a anunţat că dinamoviştii vor primi 20.000 €, pentru o victorie la un gol diferenţă contra Stelei, sau 30.000 €, sumă pe care fotbaliştii o vor împărţi cum cred de cuviinţă, în cazul în care înving Steaua la mai multe goluri distanţă. De cealaltă parte, steliştii au o primă de 5.000 € de om dacă înving Dinamo.
Fanii suspectează că fotbaliştii lui Dinamo nu vor da totul pe teren. “În retur o să câştige ori naşul, ori finul. Vrem să ţinem titlul în familie”, spunea Gigi Becali în 2011, înaintea meciului cu echipa finului Borcea.
Meciul e extrem de important şi pentru antrenorul oaspeţilor, Dario Bonetti, o eventuală victorie menţinându-l pe banca dinamoviştilor. Bonetti mai are contract încă doi ani din vară, însă poate fi pus pe liber dacă echipa sa nu termină campionatul pe locul secund sau nu câştigă Cupa. Şi Stoichiţă ar putea fi demis dacă Steaua nu ia titlul.
Gigi Becali, finanţatorul Stelei, a jucat la juniorii lui Dinamo. El a atacat des clubul rival (“au pe