• In doua saptamani, iesenii se vor putea plimba intr-o noua gradina, amenajata in ansamblul urbanistic Palas • Gradina publica Palas, in care au fost investite 2,5 milioane euro, cuprinde arbori si arbusti adusi de peste hotare, gazon si diverse alte atractii
Mai sunt doua saptamâni pâna când iesenii vor gasi în centrul orasului una dintre cele mai frumoase zone de relaxare si promenada. Gradina publica Palas, opera unor peisagisti italieni si români, pune în valoare latura sudica a Palatului Culturii si transforma ansamblul urbanistic într-o destinatie unica în România. Aproximativ 30.000 de arbusti si 1.000 de copaci compun aici un "plamân verde". La acestia se adauga zeci de mii de metri patrati de gazon, gradina Palas fiind, astfel, singurul parc din Iasi unde vizitatorii vor pasi si se vor destinde în voie, pe iarba.
Arborii si arbustii au fost special alesi pentru a crea, în toate componentele gradinii, un spectacol vizual cromatic în cele patru anotimpuri. O buna parte dintre acestia reprezinta o premiera nu doar pentru Iasi, ci pentru regiunea de nord-est, iar unii copaci ajung si pâna la 10 metri înaltime. La fel de placuta va fi si prospetimea din aer pe care o vor simti cei care se plimba prin gradina sau savureaza un cocktail la Palas, senzatie placuta la care contribuie si terasele suspendate, înierbate si plantate, printre altele, cu menta naturala.
Dincolo de estetica sa, gradina publica Palas include numeroase atractii, gândite pentru toate vârstele, astfel încât iesenii sa îsi petreaca timpul în aer liber într-un mod antrenant. Amatorii de teatru si film vor avea la dispozitie amfiteatrul, cu o capacitate de circa 400 de locuri, configurat modern. Patinoarul sezonier, lacul si foisorul pentru ceremonii, pavilionul muzical pentru concerte sunt alte locatii din gradina unde iesenii se vor distra. Peisajul este compl