Steaua a învins pe Dinamo, joi seara, scor 3-2(1-1), după ce „câinii roşii” au deschis scorul în minutul 21, într-un meci din etapa a 33-a a Ligii I.
În faţa a peste 40.000 de suporteri, Steaua s-a impus prin golurile marcate de Raul Rusescu (43 – penalty) şi Valentin Iliev (48, 65), respectiv Alex Curtean (21), George Ţucudean (86), şi se menţine în lupta pentru titlu.
Steaua a abordat jocul destul de crispat şi nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare în prima parte a meciului. Tănase a avut prima oportunitate (8), dar şutul său s-a dus pe lângă poartă. Dinamo a reuşit să deschidă scorul în min. 21, la prima acţiune ofensivă mai consistentă, Alexe a trimis excelent pentru Curtean, care a înscris fără preluare pe sub Tătăruşanu: 0-1.
Steaua a reluat ofensiva la poarta lui Naumovski, iar portarul macedonean a fost nevoit să intervină şi să respingă şutul lui Bourceanu (24). Latovlevici a avut o incursiune bună, dar mingea expediată de fundaşul stelist a ocolit poarta (29). Dinamo a fost aproape de a-şi mări avantajul (31), când Latovlevici a ratat intercepţia, dat Tătăruşanu a fost la post la şutul lui Matei.
O nouă contră a lui Dinamo l-a adus pe Marius Niculae în poziţie bună, dar atacantul a preferat un dribling în plus şi acţiunea a eşuat (36). Leandro Tatu a căzut în careu la un duel cu Dragoş Grigore, iar arbitrul lusitan Benquerenca a dictat penalty pentru Steaua, transformat de Rusescu (43): 1-1. Ultima şansă a primei reprize a aparţinut oaspeţilor, dar M. Niculae a fost deposedat in extremis de Iliev (45).
Steaua a început repriza a doua cu un forcing la poarta lui Dinamo, iar după ce Naumovski a scos mingea trimisă de Martinovic (47), bulgarul Iliev a i-adus în avantaj pe roş-albaştri, cu o lovitură de cap din plonjon: 2-1 (48).
Din acest moment situaţia s-a schimbat şi Dinamo a fost cea care a căutat egalarea, în timp ce St