Primăria comunei Chiuza, condusă de edil PSD, se află pe lista celor 23 din Bistriţa-Năsăud care au atacat, astăzi, în instanţă ordonanţa Guvernului Ponta prin care au fost retrase sumele alocate autorităţilor locale şi necheltuite. Edilul social-democrat se apără spunând că nu a cerut să fie inclus pe lista PDL, deși este nemulțumit că i s-au retras cei 300.000 de lei primiți ca fonduri de la precedentul guvern Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Avocatul Monica Săsărman, care este consilier judeţean PDL şi care îi reprezintă pe primarii care au atacat OUG în contencios administrativ, a explicat că a fost de acord să includă pe listă şi Primăria Chiuza, condusă de un primar PSD, la rugămintea unui coleg de partid, primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea.
"Eu nu am discutat cu primarul din Chiuza, dar, la rugămintea colegului meu de partid, primarul Anchidim Pavelea din Runcu Salvei, am inclus Chiuza pe lista celor 23 de primării care contestă OUG nr. 15/2012 şi cer suspendarea articolului 5 şi deblocarea banilor alocaţi de Guvernul Ungureanu. Am înţeles de la colegul meu că şi domnul primar din Chiuza e nemulţumit că i s-au retras banii alocaţi, de aceea l-am inclus pe lista celor care contestă această măsură a Guvernului Ponta", a declarat avocatul Monica Săsărman, citată de Mediafax.ro.
Potrivit sursei citate, o singură Primărie - Bistriţa Bârgăului - din cele 23 care contestă decizia de restituire a banilor a primit sumele alocate, în cazul celorlalte banii fiind blocaţi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
"Noi cerem ca instanţa să oblige Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, să vireze banii în contul primăriilor", a declarat Monica Săsărman.
Contactat telefonic, primarul comunei Chiuza, Grigore Bradea (PSD), a recunoscut că a avut o discuţie cu colegul său din Runcu Salvei referitoare la