Fundaţia Transilvania Trust a demarat campania de strângere de fonduri pentru achiziţionarea ţiglei necesare pentru a acoperi aripa neogotică a Castelului Bánffy de la Bonţida, care riscă să se prăbuşească.
Criza economică a secat, în ultimii ani, şi fondurile folosite pentru restaurarea monumentelor istorice şi arhitecturale din ţară. Aceste fonduri sunt din ce în ce mai greu de accesat, iar banii ajung greu la destinaţie, susţin reprezentanţi ai Fundaţiei Transilvania Trust din Cluj-Napoca, cea care se ocupă de peste 10 ani de lucrările de restaurare a Castelului Bánffy de la Bonţida.
CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI DIN TABĂRA DE ANUL TRECUT
„Ultima dată am accesat fonduri pentru restaurare prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European, în cadrul unui proiect mai amplu, care a vizat valorificarea patrimoniului arhitectural industrial din România, în cadrul căruia am reuşit să efectuăm lucrări de primă necesitate la Moara Castelului", a explicat Adela Avram, unul dintre reprezentanţii Fundaţiei Transilvania Trust.
O contribuţie mică pentru un obiectiv mare
În aceste condiţii, Fundaţia a demarat aşa-zisa campanie de strângere de fonduri 2%. Aceasta presupune direcţionarea de către orice contribiuabil, persoană fizică, a unui procent din venituri printr-un simplu formular, bani care vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de ţigle. Aceste declaraţii privind direcţionarea a 2% din venit trebuie depuse până la data de 25 mai 2012. Detalii legate de conturile către care se direcţionează banii se găsesc pe site-ul ONG-ului www.transylvaniatrust.ro.
Banii vor fi folosiţi pentru cumpărarea de ţigle, 20 de lei încasaţi înseamnând 10 ţigle. Manopera nu costă, întrucât se va lucra cu voluntari.
Transilvania Trust a început lucrările de restaurare de la castelul