Procurorii DNA au reţinut doi lucrători vamali de la Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, pe care îi acuză de luare de mită, după ce au cerut 7.000 de lei, din care au primit 5.000 de lei, pentru a nu aplica unei firme o amendă cuprinsă între 20.000 şi 100.000 de lei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Serviciul Teritorial Bucureşti i-au reţinut pe Oliwer Ghirişan şi Victor Laurenţiu Stănescu, lucrători vamali în Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, pe care îi acuză de luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii reiese că, miercuri, Ghirişan şi Stănescu, în calitate de lucrători vamali în cadrul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Serviciul Supraveghere Fiscală şi Coordonare Echipe Mobile, au pretins unui denunţător - persoană fizica autorizată care comercializează produse energetice accizabile - 7.000 de lei.
Ulterior, joi, în urma negocierilor purtate cu privire la cuantumul sumei, au primit de la denunţător 5.000 de lei, pentru ca în schimb să nu consemneze în procesul verbal o serie de nereguli constatate cu ocazia unui control inopinat.
Neregulile ce trebuiau constatate, arată anchetatorii, ar fi atras sancţionarea cu amendă contravenţională între 20.000 lei şi 100.000 lei, confiscarea încasărilor pe o durată de 20 de zile şi chiar suspendarea temporară a activităţii firmei.
Procurorii anticorupţie i-au prins, joi, pe cei doi în flagrant delict primind cei 5.000 de lei ceruţi. Aceştia vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).
Procurorii DNA au reţinut doi lucrători vamali de la Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, pe car