Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SURPRIZĂ Căşuneanu a finalizat lucrările la Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Vezi ce “rege al asfaltului” mai are de lucru

Publicat in Capital, joi 17 mai 2012 ·

Autostrada Bucureşti-Ploieşti urma să fie inaugurată în urmă cu două zile, ultimul termen anunţat de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, însă de la vorbe la fapte este drum lung. Cele mai întârziate lucrări se află pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, acolo unde regii asfaltului s-au asociat în urmă cu şapte ani, acesta fiind primul mare proiect de construcţie de autostrăzi alocat firmelor româneşti.

Autostrada trebuia să fie finalizată încă de anul trecut, însă doar UMB Spedition, firma deţinută de Dorinel Umbrărescu, s-a încadrat în termen, finalizând lucrările la cei 14 kilometri care i-au fost atribuiţi.

Pe celelalte tronsoane lucrările sunt făcute de firmele Pa&Co (familia Căşuneanu) şi Euro Construct Trading 98, ai cărei patroni sunt Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu.

Compania Pa&Co Internaţional a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a finalizat lucrările şi a solicitat CNADNR recepţia lucrărilor."Pa&Co International a transmis către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) solicitarea de convocare a comisiei de recepţie. CNADNR a trimis o echipă de specialişti în vederea efectuării inspecţiei tehnice, primul pas din procedura de recepţie", se arată în comunicatul companiei.

Potrivit sursei citate, Lucrarea are o lungime de 14,7 kilometri şi asigură o laţime utilă de peste 22 de metri. Asigurarea zonelor de protecţie şi a şanţurilor de scurgere a apei a dus la o secţiune a autostrăzii de peste 50 de metri între cele două garduri de protecţie.

“Pe tronsonul Pa&Co International există şapte pasaje peste autostradă cu deschidere de 70 de metri, un pasaj pentru trecere animale cu deschidere de 10 metri şi două poduri peste râul Ialomiţa, respectiv Prahova, ale căror suprastructuri sunt realizate din structuri mixte prin conlucrarea metalului cu betonul prefabricat”

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°