Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşitul lumii a avut deja loc

Publicat in Adevarul, joi 17 mai 2012 ·

Sfârşitul lumii nu se mai amână pentru luna decembrie, sfârşitul lumii a avut deja loc. După cum ştim de la un înţelept britanic, fotbalul s-ar putea să fie mai important decât viaţa. Şi ce să scrii când Del Piero şi Inzaghi pleacă îmbătrâniţi, dar fericiţi şi bogaţi, acasă? Scrii rânduri ca acestea (patetice, ca tot ce e sincer) pentru cei care au copilărit în anii '90, ajunşi acum să îşi fi epuizat primele decenii obsedante. Când se retrag fotbalişti ca Del Piero şi Inzaghi, din care, nesocotind toate poruncile, ţi-ai făcut chipuri cioplite, e cuminte să constaţi că, oficial, copilăria, deci lumea întreagă, ţi s-a încheiat. Este vulgar să insişti că fotbalul e, totuşi, artă şi că Del Piero a fost unul dintre acei artişti rari care şi-au etalat fără orgoliu întreaga frumuseţe? Italienii i-au spus „Il Pinturicchio", ca renascentistului Bernardino di Betto. Au trecut 499 de ani de când primul „Pinturicchio" a murit şi miracolele sunt încă la locul lor. Privindu-i tablourile nu ştii nici acum unde se termina pământul şi unde începea cerul. Aşa pictau şi încă mai pictează geniile. Şi în opera lui Del Piero sunt tuşe care ar fi firesc să îi poarte de acum înainte numele - lobul, de exemplu. Ne va lipsi Ale în tricoul lui în alb şi în negru, în definitiv gratii, graţii, graniţe ale unei singure iubiri, căci Del Piero, artistul, a fost omul unei singure iubiri. Şi cine, în secolul XX şi chiar mai târziu, în secolul XXI, rămâne până la capăt cu prima iubire? Şi cine naiba în timpul ăsta mai are curaj să poarte favoriţi? Şi cine mai aleargă cu limba scoasă spre galerie fără să fie ridicol?

Ne va lipsi şi Inzaghi, aşa arogant cum era, cu caracterul său leonin, lenevind în careu, la umbra unui gol. Lui, italienii i-au spus, cu respect înfiorat, „Canibalul". Şi e adevărat, Pippo înscria ca şi cum ar fi ucis sau ca şi cum s-ar fi îmbogăţit, întotdeauna fără scru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 4 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Ponta: PSD sau AUR a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează conturile

Ziarul Financiar acum 38 minute
Un partid care are resurse din subvenţie, ori PSD, ori AUR, a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează contul, în special contul de TikTok şi cel de Facebook, spune Victor Ponta. El afirmă că „nu e niciun câştig să-ţi vină 200.000 de noi

FOTO Zeci de oameni stau la coadă pentru a vizita mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, deschis azi publicului

HotNews acum o ora
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis pentru public duminică, la o zi după funeraliile de la Vatican. Credincioşii care s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii pentru a-l vizita, potrivit DPA, citată

Ponta spune că România e în criză economică: Suntem într-o situaţie mai rea decât cea din 2009

Ziarul Financiar acum 36 minute
Criza economică şi bugetară, fără precedent, în care suntem deja este mai rea decât cea din 2009, spune Victor Ponta, candidat indepndent la alegerile prezidenţiale. El afirmă că Ilie Bolojan este singurul dintre cei aflaţi la putere care recunoaşte

Românii care au depus bani la CEC înainte de 1989, pentru a-și cumpăra o Dacie, vor fi despăgubiți

Mediafax acum 2 ore
Este vorba despre puţin peste 21.700 de lei, adică aproape 4.400 de euro, bani care abia acoperă avansul pentru o maşină nouă. Înainte, românii care visau să deţină un automobil Dacia, în special extrem de popularul model 1300, trebuia să deschidă u

AUR cere modificarea Legii Curţii Constituţionale: CCR să nu mai poată anula alegerile din oficiu

BusinessMagazin acum 32 minute
AUR propune modificarea Legii Curţii Constituţionale. Proiectul prevede, printre altele interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de către Curtea Constituţională, „în lipsa unor contestaţii temeinic motivate

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 4 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Vaticanul dezvăluie imagini ale mormântului Papei Francisc

News.ro acum 2 ore
Vaticanul a dezvăluit duminică, la o zi după înhumarea defunctului Suveran Pontif, imagini de la mormântul lui Francisc I în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în care sunt înhumaţi alţi şapte papi. Piatra de mormânt poartă o singură inscripţie

Ce i-a șoptit Melania lui Donlad Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Un cititor pe buze a spus tot

Gandul acum o ora
Un expert în citit pe buze, Nicola Hickling, a dezvăluit pentru The Daily Mail ce i-a șoptit la ureche Melania lui Donald Trump în timpul ceremoniei de înmormântare a Papei Francisc. Potrivit expertului în citit pe buze, Melania i-a soțul ei să înce

Donald Trump JR. vine la Bucureşti: Europa Centrală şi de Est evoluează mai bine decât Vestul

Ziarul Financiar acum 33 minute
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, a estimat la Budapesta că Europa Centrală şi de Est are o evoluţie mai favorabilă decât Occidentul. Aflat într-un turneu est-european care include şi România, Trump Jr. a sublin

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°