- Editorial - nr. 94 / 17 Mai, 2012 Meteahna venita din strafundurile istoriei – obiceiul de a ne plange. Daca pe inaintasii nostri, pana la 1918 ii mai intelegem, fiind in regim de oprimare, pe urmasii acestora, si mai ales dupa evenimentele din 1989, nu. Cu toate ca am fost si inca mai suntem stapani legali, la noi acasa, continuam sa ne vaicarim de agresivitatea, deocamdata, a liderilor maghiari, care nu-si mai incap in piele, hartuindu-ne si asmutandu-ne continuu, pentru a nu ne putea rezolva problemele stringente aparute dupa caderea de regim, si nu putine la numar. Asa cum s-ar fi cuvenit si cum le-au solutionat alte tari foste comuniste, care n-au avut de-a face cu agresivitatea maghiara. Pentru ca, daca suntem ultimii pe lista Europei in tot ceea ce am intreprins in acesti 22 de ani, se datoreaza si atitudinii minoritatii maghiare, care, prin pretentiile absurde formulate, s-au constituit pe tot acest parcurs intr-o adevarata piatra de moara pentru societatea romaneasca. Un lucru este adevarat. Punerea pe prim-plan si in regim fortat de urgenta de catre clasa politica romaneasca a nevoii solutionarii asa-ziselor probleme ale minoritatii maghiare a bulversat intreaga viata socialpolitica a tarii, obligandu-ne, sub imperiul diferitelor amenintari, majoritatea nascocite si inchipuite, sa ne schimbam parcursul, adica sa facem altceva decat ar fi trebuit sa facem, subordonand astfel interesul general al tarii interesului minoritar. Toata lumea este de acord ca se impuneau unele retusuri in materie de politica a minoritatilor. Dar a face din aceasta prioritatea nr.1 a statului roman, timp de 22 de ani, si ceea ce este si mai grav, elaborarea de legi revendicative doar in folosul acesteia si in detrimentul Romaniei (vezi Legea administratiei locale si Legea invatamantului), pana la subminarea Constitutiei si a integralitatii statale este o aberatie a actualei clase