Guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, a avertizat că zona euro "se rupe singură", că Marea Britanie nu va ieşi nevătămată din criza uniunii monetare, pe care o consideră a fi cea mai mare ameninţare pentru revenirea economiei britanice, scrie The Telegraph.
"Am trecut printr-o criză financiară globală de proporţii, cea mai mare recesiune mondială de după anii 1930, cea mai mare criză bancară din istoria ţării, cel mai mare deficit bugetar de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar cel mai mare partener comercial al nostru, zona euro, se rupe singur fără o soluţie evidentă", a declarat King.
În aceste condiţii, Banca Angliei a redus estimarea de creştere economică pentru anul acesta de la 1,2% la 0,8%. Instituţia nu se aşteaptă ca economia să-şi revină la nivelurile anterioare crizei înainte de 2014.