Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoichiţă chiar devine ”Lippi”! » Victoria cu Dinamo l-ar face cel mai tare tehnician al Stelei de după Revoluţie

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 17 mai 2012 · ·

Dacă o bate pe Dinamo, el face cel mai bun punctaj dintre toţi antrenorii care au condus-o pe Steaua după Revoluţie

A vorbit cu Becali de pe bancă în timpul unui meci şi n-a negat că ascultă indicaţiile patronului în privinţa alcătuirii echipei, dar rezultatele lui chiar sînt bune! Stoichiţă poate deveni în seara asta cel mai tare antrenor al Stelei din 1990 şi pînă acum! Criteriul: procentajul punctelor cîştigate din total. Cu un succes în derby, performanţa lui Stoichiţă devine incredibilă, el ar face 78,78 la sută puncte luate din momentul în care a fost numit în funcţie, cel mai bun "scor" al unui antrenor stelist după Revoluţie! Precursorul lui, Ilie Stan, a contabilizat un procent mult mai slab, 68,88 la sută.

Stoichiţă are pînă acum 6 victorii, două egaluri şi o singură înfrîngere şi inclusiv clasamentul confirmă parcursul bun al Stelei cu el pe bancă. În momentul în care i-a preluat pe roş-albaştri, la sfîrşitul lunii martie, ei se aflau pe poziţia a patra, la 8 puncte în spatele liderului CFR. Între timp, au urcat un loc şi au redus deficitul faţă de lider cu 3 puncte, iar în acest moment încă mai sînt în cursa pentru cîştigarea campionatului.

Cel mai contestat tehnician pe care l-a avut Steaua în ultimii ani, Stoichiţă mai are un motiv să se laude: echipa a bifat deja patru victorii consecutive şi va lupta în seara asta pentru a cincea la rînd. În acest sezon, nu s-a mai întîmplat niciodată ca Tănase şi colegii lui să lege mai mult de trei succese consecutive.

14 ani au trecut de la singurul titlu pe care l-a cîştigat Stoichiţă ca "principal" în Liga 1. A fost campion cu Steaua în stagiunea 1997-1998

45,8% e procentul punctelor cîştigate de Steaua cu Ronny Levy pe bancă

7 goluri a primit Steaua în 9 meciuri cu Stoichiţă pe bancă, devenind formaţia cu cea mai bună defensivă din Liga 1

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°