Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, consideră că statul trebuie să-şi maximizeze valoarea acţiunilor deţinute la Romtelecom, iar acest lucru se poate face prin listarea acestora pe Bursa de la Bucureşti, dar şi pe o altă piaţă.
"Trebuie să facem acest proces de listare pe bursă a acţiunilor Romtelecom deţinute de stat pentru maximizarea profitului. Sper să realizăm această acţiune astfel încât oricine doreşte să fie acţionar la această companie să o poată face", a declarat, astăzi ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, citat de Agerpres.
În opinia acestuia, "nu a fost o decizie inteligentă din partea celor care nu au profitat de perioada de creştere economică şi de excesul de capital care a existat, considerând că atunci când criza este mai puternică este mai bine să vinzi. Nu împărtăşesc acest lucru. Cred că a fost o eroare că nu s-a întâmplat aşa cum am decis atunci, de comun acord cu OTE, să vindem acţiunile pe bursă. Era un lucru şi un semnal foarte bun".
Dan Nica a precizat că Bursa de Valori Bucureşti trebuie să fie un punct în care companiile pot să îşi tranzacţioneze acţiunile.
"Nu cred că, dacă mergem la Londra sau la Varşovia, rezolvăm o problemă de interes naţional la îndemâna celor care vor să cumpere, să vândă şi să investească în aceasta ţară. Cred că utilizarea bursei din Bucureşti ar trebui să constituie o prioritate, dar care nu exclude prezenţa şi pe altă piaţă, dar pe bursa de la Bucureşti ar trebui să fie o obligaţie", a precizat ministrul Comunicaţiilor.
Listare întârziată
Despre listarea acţiunilor Romtelecom la bursă s-a vorbit încă din primul mandat al lui Dan Nica, dar procesul nu s-a realizat nici până în prezent, chiar dacă au fost selectate firme de avocatură pentru a oferi consultanţă în procesul de evaluare a fuziunii cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote, dar şi în ce