În cazul în care un stat ca România cu resurse limitate şi care este nevoit să concureze pe mai multe nişe ale economiei globale neglijează starea de sănătate a populaţiei, neluând-o în calcul ca parte componentă a resurselor sale, atunci o sărăcire a acestuia este foarte probabilă. Articol apărut în numărul 27 al FP România.

Statul naţiune modern este expresia politică a construcţiei unei comunităţi imaginare bazate pe mituri fondatoare care vorbesc despre unitatea fie a idealurilor, fie a apartenenţei etnice (exprimate în limbă) sau religioase, fie de o combinaţie a acestora, asigurând o unitate teritorială şi exploatarea resurselor acestui teritoriu în beneficiul comunităţii (în mod ideal). Deşi deja expuse ca mituri (constructe culturale, nu daturi naturale), efectele construcţiei lor continuă să constituie baza logicii organizării politice globale.

Relaţia între sănătatea populaţiei şi statul naţiune este una directă şi fără echivoc. Dacă un stat nu îşi acordă resursele naturale cu cele ale populaţiei şi nu consideră sănătatea populaţiei o resursă strategică naţională, acel stat are şanse importante de a sărăci sau de a nu reuşi să treacă un prag de bunăstare destul de coborât.

Statul este generator şi produs al miturilor naţionale şi gardian, beneficiar şi redistribuitor al produsului comunitar. Două mari categorii de resurse contribuie la produsul intern al unui stat: resursele naturale brute şi produsele derivate (de la agricultură şi industrie până la tehnologie şi finanţe).

Tradiţional, economiile naţionale se sprijină pe o combinaţie între cele două tipuri de resurse. Dar transformarea lor în valoare, adică plusvaloare ce asigură existenţa şi rostul statului, este în sarcina populaţiei. Populaţia este cea mai importantă resursă a oricărui stat. În funcţie de preponderenţa celorlalte resurse, şi combinat cu ideologia po