Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, l-a asigurat pe ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, de determinarea autorităţilor române de a continua reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul Marga l-a primit joi pe ambasadorul Harris, iar "în cadrul discuţiilor oficialul român a subliniat determinarea autorităţilor române de a continua reforma justiţiei şi combaterea corupţiei".
De asemenea, tematica convorbirilor s-a concentrat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale dintre România şi Marea Britanie, precum şi pe modalităţile concrete de îmbunătăţire a cooperării la nivel bilateral şi european.
Cei doi oficiali au evidenţiat excelenţa relaţiilor între cele două ţări care funcţionează în cadrul Parteneriatului Strategic, remarcând, de asemenea, dinamica pozitivă a schimburilor comerciale, care au crescut din 2010, în ciuda crizei economico-financiare internaţionale, cu peste 10 %. Şeful diplomaţiei române a reiterat interesul pentru intensificarea investiţiilor britanice în economia României, mai evidenţiază comunicatul MAE.
Ambasadorul britanic remarca, luni, într-un comentariu pe blogul său, că o evoluţie pozitivă petrecută în prima săptămână a Guvernului Ponta este "adoptarea unanimă de către Parlamentul României a legii care implementează noul Cod de Procedură Civilă". "Aceasta era una dintre principalele cerinţe în efortul României de a reforma sistemul judiciar şi de a combate corupţia desfăşurate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al UE. Consider această reformă fundamentală pentru că adaugă la fundaţia unei economii de succes şi unei funcţionări eficiente a statului", a apreciat Harris.
El a amintit că în ultimele luni s-au făcut unele progrese în domeniul judiciar din România, mai ales prin adoptarea legislaţiei privind confiscarea extinsă a