Pietelor nu le plac paradoxurile. Pentru ca le deruteaza. S-a intamplat insa, in aceste zile, sa avem parte de mai multe paradoxuri. Ma opresc la cel mai relevant. O combinatie ciudata de valori la antipozi: depreciere nominala mai putin obisnuita a leului pe piata valutara, in intervalul 8-15 mai, intr-un moment in care inflatia in Romania a ajuns la 1,80 la suta, cel mai de jos nivel atins dupa 1989. Stiu ca trenurile care vin la timp in gara nu intereseaza mass-media; trezesc interes doar trenurile care intarzie. Asa ca recordul de dezinflatie a intrat in conul de umbra. De tam-tam a avut parte doar cursul de schimb. Or, tocmai inflatia mica vine sa ne explice un adevar important, acela ca deprecierea drastica a leului nu e deloc legata de preturile interne. De altfel, nu e legata nici de alte cauze interne.
Cauza deprecierii leului este una singura: norii grei adunati deasupra Uniunii Europene. Dovada ca nu doar leul s-a depreciat. Datele sunt concludente: zlotul polonez, forintul unguresc si coroana ceha s-au depreciat mult mai mult decat leul. Pot spune, fara sa gresesc, ca leul a aratat cea mai puternica rezistenta in fata socurilor externe.
Dar ce inseamna coborarea inflatiei pana la 1,80 la suta? Sa judecam. De douazeci si doi de ani, fara intrerupere, pierdem bani la ruleta inflatiei. Am pierdut toate economiile de la CEC in primii doi ani de dupa 1989. Ni s-a injumatatit salariul real si au scazut consumurile. Inflatia s-a jucat cu noi, urcand si coborand de la o luna la alta, de la un an la altul, alergand numai pe cai mari.
Preturilor li s-a dat drumul din cusca inca din 1990. Dar miscarile lor s-au derulat in contratimp cu dinamica economica. Cand au urcat preturile, inflatia atingand cote de 200-300 la suta, a scazut drastic productia. Asa ca inflatia n-a corectat dezvoltarea, ci a jucat pe post de aspirator: a adunat de pe piata ba
