* acesta a fost, în linii mari, răspunsul dat de Aurel Simionescu legat de piedicile pe care conducerea PRM Brăila le reclamă în obţinerea acordului de a folosi teatrul pentru vizita lui Vadim Tudor * edilul-şef spune că cererea PRM-iştilor a venit mult prea târziu şi fără specificaţii exacte privitoare la eveniment
Aurel Simionescu a ţinut să explice, ieri, în conferinţa săptămânală de presă, incidentul făcut public de către liderii Partidului România Mare Brăila în legătură cu obţinerea acordului de a folosi Teatrul "Maria Filotti" pentru vizita lui Vadim Tudor. "Este o perioadă deosebit de efervescentă din punct de vedere cultural şi toată lumea organizează manifestări de toate felurile. Rugămintea mea la cei care organizează astfel de manifestări - fireşti în perioada asta -, este să-şi facă o planificare şi să solicite dacă este cazul anumite spaţii, dar nu de ieri pe mâine, ci măcar cu o săptămână înainte, să ştim despre ce e vorba, astfel încât şi organizaţiile respective să poată să-şi adapteze programul la ceea ce se întâmplă", a declarat Simionescu, referindu-se la vizita şefului PRM Corneliu Vadim Tudor, la Brăila. Acesta spune că trebuie făcută o diferenţiere între acţiunile electorale şi cele culturale. "Una este când facem un concurs de poezie şi alta când vine o personalitate recunoscută din punct de vedere istoric, cultural, artistic, etc. în ţară şi nu numai... Ce vreau să spun este că nu putem să comparăm lucrurile şi impactul pe care îl are o astfel de acţiune. Dar dacă ţinem secret - că poate vine, poate nu vine -, şi cu jumătate de oră înainte aflăm că vine cineva important, atunci lucrurile, cred eu, că nu trebuie privite aşa", a mai spus edilul-şef. Mergând pe aceeaşi linie, primarul a subliniat că cererea PRM-iştilor nu a fost suficient de clară în privinţa evenimentului amintit. "În principiu, am spus că fiind o perioadă extrem de