Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a „inundat” Biblioteca Naţională? „Nu a fost un defect de construcţie”. VIDEO

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 · ·

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale, deschis în urmă cu aproape o lună şi pentru public, a fost uşor afectat în zona parterului de furtuna produsă marţi seară în Bucureşti. Un jgheab de scurgere înfundat a provocat infiltrarea apei pe la câteva chedere, care a ajuns astfel în interior. Reprezentanţii bibliotecii şi cei ai ministerului Culturii susţin că problema a fost rezolvată două ore mai târziu, de către constructor. A doua zi, câţiva muncitori puteau fi văzuţi uscând cu foen-urile petele de pe pereţi. În cazul pardoselii şi al parchetului nu s-a putut face însă nimic pe loc, dar aceste probleme urmează să fie rezolvate în zilele următoare, în baza contractului de garanţie.

Cum a fost totuşi posibil ca o la clădire inaugurată oficial în urmă cu mai puţin de jumătate de an şi care a costat peste 100 de milioane de euro să apară o astfel de problemă?

„Nu a fost un defect de construcţie. De jur împrejur, pe perete sunt jgheaburi, pe care se scurge apa. Acestea sunt prevăzute să preia orice cantitate de apă. În capăt sunt prevăzute cu sifoane. În colţul acela, s-a înfundat un sifon, pentru că tot ce s-a aruncat de deasupra, pe geamuri, s-a strâns şi s-a dus în jgheab, apoi jos pe sifon, unde s-a înfundat în momentul în care a venit potopul. S-a umflat şi a răbufnit. Apa trebuia să curgă pe undeva. A venit pe lângă chedere şi a curs”, a explicat pentru gândul Bogdan Trîmbaciu, directorul Unităţii de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), care are în subordine Biblioteca Naţională.

Acesta a precizat că jgheabul a fost înfundat cu mucuri de ţigară, aruncate de la etaje, deşi fumatul este interzis în clădire.

„Clădirea este în garanţie doi ani. Constructorul a venit şi a rezolvat problema. Noi (Ministerul Culturii – n.r) am oprit o garanţie de 5% din valoarea contractului, ceea ce înseamnă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum 30 minute
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 9 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 9 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 10 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum 6 ore
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum 13 ore
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Naţionala României de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour / Lotul anunţat de federaţie

G4Media acum 13 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud, transmite News.ro. Urmărește cele mai no

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°