Executivul va elimina hotărârea care impunea jurnaliştilor plata retroactivă de TVA pentru drepturi de autor, însă e nevoie de o analiză asupra impactului bugetar, cel mai devreme o astfel de putând fi luată săptămâna viitoare, a declarat pentru Jurnalul Naţional Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
"Hotărârea din justiţie câştigată de domnul Piperea e atacabilă în instanţe dar statul nu o va ataca. Rămâne să se efectueze o analiză asupra impactului bugetului; potrivit ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, acesta nu e foarte mare dar trebuie văzut exact. Probabil (anularea-nr) se va face în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare", a spus el.
Reamintim, jurnaliştii au câştigat în justiţie procesul. Dar deşi instanţa a anulat normele metodologice, demersurile pornite în baza acestui act normativ ilegal - respectiv impunerea la plată a sumelor respective, nu se pot anula decât în urma unui alt proces sau dacă statul îşi recunoaşte eroarea
Executivul va elimina hotărârea care impunea jurnaliştilor plata retroactivă de TVA pentru drepturi de autor, însă e nevoie de o analiză asupra impactului bugetar, cel mai devreme o astfel de putând fi luată săptămâna viitoare, a declarat pentru Jurnalul Naţional Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
"Hotărârea din justiţie câştigată de domnul Piperea e atacabilă în instanţe dar statul nu o va ataca. Rămâne să se efectueze o analiză asupra impactului bugetului; potrivit ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, acesta nu e foarte mare dar trebuie văzut exact. Probabil (anularea-nr) se va face în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare", a spus el.
Reamintim, jurnaliştii au câştigat în justiţie procesul. Dar deşi instanţa a anulat normele metodologice, demersurile pornite în baza acestui act normativ ilegal - respectiv impunerea la plată a sumelor respective, nu se