Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea Talionului şi Testul Justiţiei în cazul Năstase

Publicat in Romania Libera, joi 17 mai 2012 ·

Adrian Năstase este prima victimă a ruperii tradiţionalului armistiţiu transpartinic prin care politicienii la nivel înalt îşi asigurau protecţie unii altora atunci când făceau schimbul de putere. Tradiţia s-ar putea relua, poate chiar înaintea plecării lui Traian Băsescu din funcţie, dar nu înainte să cadă un cap aproape la fel de important ca cel al lui Adrian Năstase din zona PDL.

De opt ani magistratii români mută de pe o masă pe alta, dintr-un sertar în altul, de la o instanţă la alta, cu amânări corect motivate sau pretexte bine formulate, dosarele fostului premier Adrian Năstase, care împreună cu avocaţii săi a găsit căile cele mai lungi pentru a ajunge la verdictul final. E greu să cercetezi un fost premier şi e aproape imposibil să-l condamni, aceasta pare să fie concluzia la care au ajuns magistraţii. Justiţia autohtonă se află în faţa celui mai complicat test din istoria sa recentă: este vinovată că a lăsat atât de mult timp să treneze aceste dosare, iar acum nu mai poate găsi resurse de entuziasm pentru a împăca şi capra europeană şi varza fostului premier. Dacă va fi achitat ca nevinovat, sistemul autohton de justiţie va fi acuzat fie că răspunde unor comenzi politice acum după schimbarea centrelor de comndă, fie că i-a stricat imaginea lui Adrian Năstase, târându-l ani în şir prin tribunale fără nici un motiv. Dilema este majoră pentru judecători, cu atât mai mult cu cât în dosarul "bani pentru partid", Adrian Năstase nu face nimic personal, ci doar orchestrează: fostul permier este acuzat că a patronat un sistem foarte bine pus la punct prin care lideri economici mai ales din întreprinderi de stat au fost obligaţi să cotizeze la campania sa electorală prin intermediul unor conferinţe unde accesul se făcea contra cost, 125 de euro pentru persoane fizice şi 400 de euro pentru persoane juridice. În total s-au strâns mai multe de 1,6 milioane de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 39 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum o ora
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 56 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 17 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°