Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL îl scoate pe MRU în lume. Berceanu l-a chemat pe fostul premier să susţină candidaţii la locale din Dolj

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 ·

Democrat-liberalul Radu Berceanu a declarat, joi, că are de gând să îl invite la Dolj pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi speră ca acesta să poată veni în această perioadă, deoarece a fost un premier susţinut de PDL, care a făcut lucruri bune, iar în Dolj sunt doi candidaţi foarte tineri. Mai mult, fostul premier a mai fost invitat şi la lansarea candidaţilor în judeţele Maramureş, Bacău şi Călăraşi, în prezent aflându-se în Sălaj, unde PDL şi-a lansat candidaţii.

"Şi eu am de gând să-l invit la Dolj (pe Mihai Răzvan Ungureanu - n.r.). Am de gând să-i lansez invitaţia şi sper că va putea să vină în perioada asta, la un moment dat", a precizat Radu Berceanu, preşedintele organizaţiei PDL Dolj, răspunzând la o întrebare pe această temă.

Radu Berceanu a explicat într-o conferinţă de presă şi motivele pentru care are de gând să-l invite pe Mihai Răzvan Ungureanu în Dolj.

"Pentru că a fost un prim-ministru susţinut de PDL, pentru că a făcut nişte lucruri bune în perioada respectivă şi avem la Consiliul Judeţean şi la Primăria Craiovei doi candidaţi foarte tineri, cam ca dânsul, aşa, tineri, dar cu experienţă, cu şcoală, că am mai văzut şi altceva şi cred că se potrivesc părerile şi felul în care văd candidaţii noştri şi cu dumnealui ceea ce urmează în Dolj şi în România", a explicat Radu Berceanu.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a participat, miercuri, la lansarea candidaţilor PDL Sălaj. El a spus că s-a aflat la Zalău pentru că îl leagă o mare prietenie de preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, fost ministru al Economiei, dar şi pentru că vrea să plătească o datorie de suflet faţă de acesta, pentru că i-a fost solidar în Guvernul condus de el.

Ungureanu a declarat că parteneriatul lui cu PDL continuă, pentru că au deocamdată un drum şi un ţel comun, susţinând că "ultimul cuvânt va fi peste ani".

Deputatul PDL Lucia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj a câştigat derbiul cu CFR Cluj, scor 1-0

HotNews acum 2 ore
Echipa Universitatea Cluj s-a impus luni seară, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa concitadinei CFR, în ultimul meci al etapei secunde din play-off-ul SuperLigii, relatează News.ro. CFR a început meciul cu marea ratare a lui Louis Munteanu, din min

Familia Trump a preluat controlul asupra unei companii cripto care a strâns peste 550 de milioane de dolari, beneficiind de majoritatea fondurilor

News.ro acum o ora
Familia preşedintelui american Donald Trump a preluat controlul asupra companiei cripto World Liberty Financial, care a strâns peste 550 de milioane de dolari de la investitori, beneficiind de majoritatea fondurilor în baza unor clauze contractuale

„Și Iisus Hristos a fost găsit vinovat”. Reacție vehementă, după condamnarea Marinei Le Pen

HotNews acum 2 ore
Într-un moment de mare intensitate, Bruno Gollnisch, fostul număr doi al partidului Adunarea Națională (Rassemblement National – RN), a apelat la Iisus Hristos, scrie luni Politico. LIVE Marine Le Pen, după ce a primit patru ani de închisoare și int

Trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi

News.ro acum 4 ore
Armata SUA a anunţat luni că trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi la scurt timp după ce salvatorii au reuşit să scoată vehiculul lor la suprafaţă din mlaştina în care se scufundase săptămâna trecută

Antonescu: Problema cu Ponta nu este că e trădător, ci că e travestit / Traian Băsescu a fost un mare impostor

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, luni seară, că cel mai mare trădător a fost Victor Ponta, precizând că problema acestuia nu este e că e trădător, ci că este travestit. El a adăugat că fostul p

Zelenski și familia sa, câștiguri de peste 360.000 de dolari în 2024. Care sunt sursele de venit ale președintelui ucrainean

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi familia sa au câştigat anul trecut 15,2 milioane de grivne (aproximativ 365.000 de dolari), conform unui anunţ făcut duminică de serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, care citează declaraţia de av

Statele Unite bat palma cu Polonia pe un nou acord de 2 miliarde de euro pentru apărarea antiaeriană

Wall-Street.ro acum 39 minute
Polonia şi SUA vor semna un acord de aproape 2 miliarde de dolari ce vizează furnizarea de sprijin logistic pentru sistemul de apărare antiaeriană Patriot, a anunţat ministrul apărării polonez, citat de Reuters, conform Agerpres. Apărarea antirachet

Marius Tucă Show începe marți, 1 aprilie, de la ora 19.30, live pe Gândul. Invitați: Cristian Sîrbu și Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitații zilei sunt: Cristian Sîrbu, avocatul lui Bogdan Peșchir și Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Elon Musk acuză un act de terorism, după incendiul de la reprezentanţa Tesla din Roma

HotNews acum 2 ore
Incendiul izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o reprezentanţă Tesla din Roma, care a distrus 17 autoturisme, este un act de terorism, a acuzat luni miliardarul Elon Musk, proprietarul companiei, transmite Reuters. Poliţia italiană specializ

Crin Antonescu, întrebat de Elena Lasconi de câte ori a încercat să se angajeze în ultimii 10 ani şi de ce nu l-a angajat nimeni: Nu am încercat să mă angajez la cabinetul parlamentar al soţiei mele / N-am avut nicio încercare / Am avut alte opţiuni

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvarnare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a răspuns unei întrebări adresate de contracandidata sa, Elena Lasconi (USR) şi a spus că nu a încercat să se angajeze, în ultimii 10 ani, la cabinetul parlamentar al soţi

Vremea

București
acum

12°
mar.

6°/18°
mie.

10°/17°
joi

8°/12°
vin.

8°/16°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/8°
vin.

7°/11°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/13°
joi

8°/12°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/16°
mie.

6°/12°
joi

4°/12°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°