Primul-ministru Victor Ponta acordă joi seara un interviu România TV. Jurnaliştii Cătălin Striblea şi Corina Drăgotescu au mers la Palatul Victoria.
UPDATE 22:15 Procurorul general al României şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie numiţi doar de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), fără implicarea ministrului Justiţiei şi a preşedintelui ţării, a declarat premierul Victor Ponta.
"Foarte curând va trebui să revenim la sistemul pe care l-am promovat în 2004, când Cristian Diaconescu era ministru al Justiţiei, în care atât şeful DNA, cât şi procuror general să nu mai aibă nicio legătură în ceea ce priveşte numirea nici cu ministrul, nici cu preşedintele, ci doar cu CSM. Ăsta este un sistem politizat adus de Macovei când era ministru foarte bun prieten cu preşedintele".
El a precizat că, din câte ştie, fără a avea atribuţii în acest domeniu ca prim-ministru, atât şefului DNA, Daniel Morar, cât şi procurorului general Codruţa Kovesi le expiră mandatul în jurul datei de 1 septembrie şi a susţinut că nu a discutat cu ministrul Justiţiei legat de nominalizările pe care acesta urmează să le înainteze.
"Ministrul are de la mine mână liberă totală pentru a asigura independenţa justiţiei şi a propune oameni care să nu aibă nicio legătură nici cu preşedintele, nici cu primul-ministru, nici cu PSD sau PDL. Am fost procuror atâţia ani şi dacă am urât ceva era să primesc tot felul de influenţe politice. Nu o să fac eu acum exact ce nu îmi plăcea mie atunci", a spus Ponta.
Întrebat dacă era deci supus ca şi procuror unor astfel de influenţe, premierul a răspuns zâmbind că "nu mai ţin minte exact, eram foarte tânăr".
UPDATE 22:10 "Nivelul de reprezentare a României la Consiliul European este pentru preşedintele Traian Băsescu o problemă de orgoliu, în cazul căreia, dacă nu renunţă, trebuie găsită până la reuniunea de va