Un om trist merge într-un fel, acelaşi om fericit merge altfel decât atunci când e trist. Un om fericit pare că zboară când merge, îşi ţine capul sus, privirea îi străluceşte, faţa lui pare destinsă, veselă, plină de viaţă. Omul fericit merge drept, merge frumos, poţi să-ţi dai seama că-i fericit chiar şi privindu-l din spate! Fericirea schimbă ceva în mişcările trupului, dar şi furia, şi tristeţea, şi suferinţa, şi provara fac acelaşi lucru.

Ceea ce se întâmplă în mintea unui om se întâmplă şi-n trup, e un fenomen instantaneu. Dacă punem un om fericit sau unul nefericit să deseneze, el va desena fericirea sau nefericirea, după caz. Orice ar desena, fie un om, un pom, o fereastră, o casă, inconştient el îşi va pune starea interioară în desen. Am observat că mulţi oameni au obiceiul să deseneze atunci când conversezi cu ei; dacă omul ţine în mînă un pix şi o hârtie, cu siguranţă va desena ceva, o va face inconştient, dar ceea ce desenează poate conţine informaţii fantastice despre preocupările emoţionale, mentale, despre problemele care-l frământă atunci.

Mintea ni se dezvăluie prin tot ce facem, dar noi credem că ea-i un mare, mare mister. Ea ni se arată prin fiecare postură corporală, prin fiecare reacţie, prin felul în care ne hrănim, prin felul în care mergem, desenăm sau dormim, prin felul în care scriem. Scrisul de mână se modifică fantastic sub presiunea emoţiilor şi a gândurilor din fiecare moment. Dacă veţi privi un album de fotografii (este ceva ce am făcut şi eu recent), veţi observa că în fiecare poză avem feţe puţin diferite, deşi pare că suntem unul şi acelaşi. Fiecare fotografie pare să poarte, însă, amprenta unei stări de moment, a unui gând, a unei situaţii lăuntrice, iar asta ne face să părem atât de diferiţi în unul singur.

Până şi un album foto dezvăluie natura schimbătoare a minţii noastre, dar – graţie acestei determinări, a c