Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Cugir vrea să închirieze un spaţiu pentru adăpostirea temporară a câinilor comunitari

Publicat in Alba24, joi 17 mai 2012 ·

Pe baza unei hotărâri adoptate în Consiliul Local Cugir, administraţia locală intenţionează să închirieze un spaţiu în care vor fi strânşi şi adăpostiţi temporar câinii fără stăpân din oraş. Primăria va participa, luni, la o licitaţie organizată pentru un imobil aparţinând UM Cugir, pe care, dacă îl va obţine pentru închiriere, îl va amenaja cu strictul necesar pentru cazarea patrupedelor, până ce acestea vor fi preluate de o firmă specializată.

Spaţiul pe care îl are în vizor Primăria este un fost grajd pentru porci, aflat în proprietatea UM Cugir, cu o suprafaţă construită de 454 mp şi cea a terenului de 1.605 mp. În cazul în care va câştiga licitaţia pentru închiriere, administraţia locală va amenaja cuşti şi va asigura hrana pentru câinii comunitari care vor fi strânşi de pe străzi. Animalele vor fi reţinute în acest spaţiu doar până când vor fi adunate într-un anumit număr, ce va fi stabilit prin contractul ce va fi ulterior semnat cu o firmă specializată, care îi va prelua în custodie.

Reprezentanţii Primăriei Cugir susţin că aceasta este o soluţie eficientă şi rapidă, în condiţiile în care amenajarea unui adăpost la standarde europene pentru câini reprezintă o investiţie costisitoare şi nu poate fi susţinută, deocamdată, din bugetul local.

Astfel, ar urma să fie rezolvată problema câinilor comunitari de pe raza oraşului Cugir, o chestiune ce a fost reclamată în mai multe oraşe din ţară, de locuitori, care de multe ori nu pot să se apere de atacurile acestora. A fost şi cazul unei femei de Cugir, care a fost muşcată, joi dimineaţa, de un patruped fără stăpân, pe o alee . Din fericire, a scăpat cu răni uşoare, dar a fost nevoită să facă un drum la spital, pentru a primi tratamentul de specialitate.

Foto: arhivă

Sorin GIURCA

URL scurt: http://alba24.ro/?p=91885

Pe baza unei hotărâri adoptate în Consiliul Local Cugir, admini

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 30 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 49 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°