Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MONICA ANGHEL a PLÂNS pe scenă, în timpul unui concert! | FOTO

Publicat in Libertatea, joi 17 mai 2012 ·

Ieri seară, în Garajul Europa FM, Monica Anghel a concertat în memoria artistei Whitney Houston. Vocea şi talentul ei au impresionat audienţa şi au determinat ascultătorii Europa FM să declare concertul ca fiind unul dintre cele mai reuşite show-uri din Garaj de până acum. Ieri seară, în Garajul Europa FM, Monica Anghel a concertat în memoria artistei Whitney Houston. Vocea şi talentul ei au impresionat audienţa şi au determinat ascultătorii Europa FM să declare concertul ca fiind unul dintre cele mai reuşite show-uri din Garaj de până acum.

“Acum douăzeci de ani cântam pentru prima oară cu o trupă live. Prima piesă pe care am ales să o cânt a fost „The Greatest Love Of All”, piesă ce îi aparţine lui Whitney Houston. În seara aceasta cânt hit-urile acestei artiste, care pentru mine a însemnat totul şi care mi-a marcat foarte mult viaţa şi cariera profesională. Am suferit enorm în momentul în care am aflat de dispariţia ei”, a declarat plângând Monica.

De la concertul de aseară nu a lipsit Bogdan Miu, cel alături de care Monica prezintă matinalul „Deşteptarea” la Europa FM, fratele acesteia, Alexandru Anghel, soţul şi prietenii apropiaţi. „Mă simt o norocoasă să am atât de mulţi prieteni alături de mine, mă simt ca într-o mare familie aici, la Europa FM.”, a spus Monica.

După concertul Monicăi Anghel, Garajul Europa FM se pregăteşte de un nou eveniment. Pe 23 mai, ELENA GHEORGHE concertează în cel mai muzical garaj din România.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stegarul Dac, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central / Nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare

News.ro acum 49 minute
Stegarul Dac, vizat într-un dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar. ”Astăzi, 1 aprilie 2025, faţă de bărbatul, în vârstă de 58 de ani, care la data de 31 martie 2025

„Stegarul Dac” a fost ÎNLĂNȚUIT cu o brățară electronică și pus sub control judiciar

Gandul acum 30 minute
Cezar Avrămuță, alias „Stegarul Dac”, a fost plasat sub controlul judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În plus, el va fi monitorizat cu un dispozitiv electronic și nu va avea voie să se apropie de zona Arestului Cent

Lasconi, întrebată când a aderat România la NATO: Ştiu că a aderat în 2004, dar nu ştiu exact data / Nu cred că preşedintele trebuie să ştie aceste date, pentru că o să aibă nişte consilieri care o să-i spună

News.ro acum o ora
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că ştie că România a aderat la NATO în 2024, dar nu ştie data exactă. De asemenea, ea a menţionat că nu cunoaşte nici când România marchează ziua NATO. Elena Lasconi a fost întrebat

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 2 ore
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Farul Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României

Ziua Constanta acum 2 ore
Farul Constanța a susținut astăzi, 1 aprilie 2025, meciul din sferturile de finală ale Cupei României, întâlnind pe teren propriu CSM Unirea Alba Iulia, echipă din Liga a 3-a (locul 2 în turneul play-off din seria a 7-a). Confruntarea s-a încheiat c

Medici de la IML, acuzați pentru mușamalizarea cazului unui chirurg

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci medici de la Institutul Național de Medicină Legală sunt cercetați penal de procurori pentru favorizarea făptuitorului, fiind acuzați că au încercat să mușamalizeze cazul unui chirurg oncolog din Capitală care a uitat o compresă în corpul unei

O fată de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor. Informații de ultimă oră despre starea ei

Cancan acum 4 ore
O adolescentă de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor! Vă prezentăm cele mai noi informații despre starea ei! Ce s-a întâmplat după intervenția autorităților? Mesajul transmis de compania Metrorex în urma scenelor dramatice! Un incident

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum 2 ore
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

Putin l-a primit la Kremlin pe liderul sârbilor bosniaci, Dodik, căutat de justiţia din Bosnia

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit marţi la Kremlin pe liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a anunţat preşedinţia rusă, transmite AFP, transmite Agerpres. Milorad Dodik este căutat de justiţia din Bosnia într-o anchetă pentru

Profesoară din Petrila, ACUZATĂ că i-ar fi smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a după ce a pus două colege s-o imobilizeze

Gandul acum 30 minute
O profesoară de limba română din Petrila, județul Hunedoara, este cercetată disciplinar după ce i-ar fi smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a. Incidentul ar fi avut loc chiar în timpul orelor de curs. Mai mult, ea ar fi cerut unor eleve să-ș

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

9°/18°
joi

9°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

9°/10°
joi

8°/11°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

mar.

6°/13°
mie.

9°/12°
joi

8°/13°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

7°/15°
mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

7°/16°
mie.

7°/17°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°