Mâine, 18 mai, la ora 19.00, sala studio a Fabricii de Pensule găzduieşte ultima reprezentaţie la Cluj a spectacolului „X milimetri din Y kilometri", realizat după un dosar al fostei Securităţi.
În perioada 17-21 mai, oraşele Cluj-Napoca și Târgu Mureș găzduiesc una din întâlnirile anuale ale rețelei IETM - Caravana IETM. IETM este o rețea internațională pentru artele performative care a luat naștere pentru a stimula calitatea, dezvoltarea și contextul artelor performative la nivel global, prin inițierea și facilitarea relațiilor profesionale și comunicării între membrii rețelei, schimburilor dinamice de informație, transfer de know-how și prezentarea unor exemple de bune practici.
„X milimetri din Y kilometri" va putea fi văzut la Cluj-Napoca mâine, 18 mai, de la ora 19.00, în sala studio a Fabricii de Pensule. Piesa are la bază un dosar din arhiva fostei Securităţi din perioada comunistă.
„Atmosfera apăsătoare din ultimii ani ai comunismului românesc și represaliile asupra opozanților, ca și dezvăluirile recente foarte selective, provenind din dosare de urmărire sau colaborare la care puțini au acces, au transformat Securitatea și arhivele ei în principalul furnizor al unor adevăruri de necontestat. Aceasta este principala miză a spectacolului Gianinei Cărbunariu - chestionarea ideii înseși de adevăr într-o lume construită pe duplicitate, dedublare, camuflare a sinelui", spun producătorii spectacolului, Asociaţia „Colectiv A". Gianina Cărbunariu a realizat spectacole despre conflictele interetnice româno-maghiare din anii '90, despre „vânzarea" germanilor din România către RFG în anii '80, despre controversele din jurul unei planificate exploatări miniere cu cianuri în munții Transilvaniei, care agită spiritele de câțiva ani.
„X milimetri din Y kilometri" s-a născut dintr-un document public, o stenogramă din dosarul, deja publicat la o reputa