Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltă la Petrolului Ploieşti

Publicat in Adevarul, joi 17 mai 2012 ·

Surse din interiorul clubului Petrolul Ploieşti anunţă că este foarte probabil ca mai mulţi fotbalişti să refuze, astăzi, să intre pe teren, la meciul de Liga 1 cu Pandurii. Relaţia dintre managerul Răchită şi antrenorul Mulţescu este extrem de tensionată

Ţinute bine ascunse pentru a nu afecta tentativele de salvare de la retrogradare ale Petrolului, multe din problemele interne ale clubului au „răsuflat" după ce lupii şi-au asigurat punctele necesare. Mai mulţi angajaţi ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti au anunţat că nu mai pot lucra cu managerul Valeriu Răchită, informează cotidianul Telegrama în ediţia de joi. După victoria cu Gaz Metan Mediaş, care a garantat rămânerea echipei în Liga 1, au început să iasă la iveală multe din problemele care până atunci fuseseră ţinute în bucătăria internă, pentru a nu afecta echipa. Primul care s-a plâns a fost antrenorul Gheorghe Mulţescu, tehnicianul spunând că relaţia sa cu Valeriu Răchită a devenit extrem de tensionată. Voci din cadrul clubului spun că nici noul acţionar de la Petrolul n-ar mai avea o relaţie bună cu managerul, potrivit aceleiaşi surse. „S-a supărat cine nu vrea să lucreze profesionist. A pornit de la primele pentru meciurile cu Braşov şi Dinamo, dar era vorba despre nişte bonusuri la prime. Mi se pare ciudat ca cineva să spună că jucătorii nu se pot concentra la jocul cu Voinţa dacă nu încasează înainte bonusuri la prime. I-am spus atunci lui Mulţescu să vorbească, de acum, direct cu acţionarii. Eu tot ce am făcut, am făcut în interesul Petrolului, nu ca alţii care au făcut în interesul lor. Care alţii? Nu vreau să vorbesc acum!", a declarat Valeriu Răchită, citat de aceeaşi sursă. Ieri, lotul Petrolului a făcut deplasarea la Târgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii, programat astăzi. Din delegaţia lupilor nu fac parte, pe lângă Younes, care este accidentat, nici Zerka, Boudjemaa, Ben Djemia, Mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 4 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 4 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 6 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 7 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 4 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Ilie Bolojan convoacă CSAT pe 28 sau 31 martie pentru înarmarea României

Gandul acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, de la Bruxelles, că a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Țării, pe 28 sau 31 martie. Întrebat, joi seara, dacă a decis data ședinței CSAT, Bolojan a răspuns că a semnat documentele de convocare a

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Premierul britanic Keir Starmer anunță că planurile de apărare privind o posibilă încetare a focului în Ucraina „prind contur”

Libertatea acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer a dat asigurări, joi, că planurile de apărare privind o posibilă încetare a focului între Ucraina și Rusia „prind contur”. Anunțul vine după încheierea unei reuniuni la Londra între șefii de stat major din „peste 25 d

Turcia: Forțele de ordine au intervenit cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la protestul din Istanbul în sprijinul primarului arestat

HotNews acum 2 ore
Poliția turcă a folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la un miting convocat în fața primăriei de către Partidul Republican al Poporului (CHP) al primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, relatează AFP, conform Agerpres. Câteva mii de oameni

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

1°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

10°/16°