Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Cât de curat este aerul în Himalaya

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 ·

“Un nor pe acoperişul lumii” este numele unui nou documentar marca Agnes Moreau, care aduce în atenţia publicului un fenomen produs la mii de metri înălţime, dar cu un mare impact asupra lumii în care trăim, scrie Maxi Sciences.

Este vorba despre poluarea atmosferică şi felul în care aceasta afectează aerul de la peste 5.000 de metri altitudine. Deşi înclinăm să credem că aerul de munte este mai curat, documentarul lui Moreau demontează chiar şi acest mit.

La mii de metri altitudine, în lanţul Munţilor Himalaya, locul ales pentru turnarea producţiei, totul este acoperit de o pătură de nori închişi la culoare. Nuanţa acestora este dată de particulele poluante transportate de curenţii de aer de la baza munţilor până la cele mai mari înălţimi.

Un nuage sur le toit du monde from Nicolas Despres Chopin on Vimeo.

Aerul din Himalaya este la fel de poluat ca cel din oraşele Europei. Concluzia aparţine unui grup de cercetători italieni şi francezi care, însoţiţi de Agnes Moreau, au mers la muntele Everest pentru a analiza fenomenul poluării în zonă. Măsurătorile au arătat că şi acolo concentraţia de poluanţi atinge cote îngrijorătoare.

Acest lucru afectează în mod direct microclimatul alpin, favorizând încălzirea şi topirea gheţarilor montani. Astfel se explică şi faptul că la 2.000 de metri altitudine se culeg banane şi lămâi.

Agnes Moreau intenţionează să sensibilizeze opinia publică şi autorităţile pentru a atenua, pe cât posibil, efectele poluării atmosferice. Emisiile cele mai dăunătoare sunt, în prezent, cele de dioxid de carbon.

“Un nor pe acoperişul lumii” este numele unui nou documentar marca Agnes Moreau, care aduce în atenţia publicului un fenomen produs la mii de metri înălţime, dar cu un mare impact asupra lumii în care trăim, scrie Maxi Sciences.

Este vorba despre poluarea atmosferică şi felul în care a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 14 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 52 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 46 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°