Cu o lună înainte să-i cedeze organismul de la greva foamei, Virgil Cristian Pop, deţinutul român care murit într-o puşcărie italiană, i-ar fi scris fratelui său: "Sunt disperat, am obosit să mai sufăr".
Înainte să-i fie anunțat decesul în spitalul penitenciarului din Lecce, Virgil Cristian Pop, deţinutul român care a murit la vârsta de 38 de ani după 50 de zile de greva foamei, i-ar fi trimis o scrisoare imensă, de 16 pagini, fratelui său după mamă, Ştefan Alexandru Assael.
E o scrisoare lungă, în italiană, pentru că, cel puţin din câte scrie Virgil, regimul de izolare în care se afla cerea ca scrisorile sale să fie redactate în italiană, pentru a fi înţelese de "cenzură", de personalul penitenciarului.
De altfel, paginile scrise pe care le-ar fi păstrat Ştefan Alexandru Assael conţin şi şampila "Visto per censura", semn că fuseseră procesate de italieni.
Într-o astfel de scrisoare trimisă înainte de moarte, pe 18 martie, deţinutul Virgil i-ar fi descris fratelui starea care-l cuprinsese după ce intrase în greva foamei.
"Sunt disperat", îi scrie acesta lui Ştefan. Şi i se destăinuie: spera ca înfometarea să-i aducă în prag "un judecător bun" care să reconsidere pedeapsa pe care o avea de ispăşit.
Un plic de la penitenciar
"Frăţiorul meu drag şi mult iubit", îşi începe scrisoarea Virgil Pop. Era "îngrijorat" că Ştefan fusese mutat din penitenciarul de la Fermo în arest la domiciliu (unde ispăşeşte şi el o pedeapsă pentru posesie de droguri, de trei ani şi două luni). Şi că nu mai aflase nimic de el cu lunile.
"(...) Nu ştiu nimic de tine. Am mai scris în limba română, dar pentru că cenzura durează până pe 27 luna asta, toate scrisorile în română sunt blocate pentru că sunt luni de când traducătorul nu a fost plătit, şi aici spun că nu au fonduri sau cel puţin asta spun ei, şi ar tr
