Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUA LEGE A SĂNĂTĂŢII. Guvernul vrea să introducă TAXA PE BERE şi pe FAST FOOD

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 ·

La două zile după ce a anunţat în emisiunea GÂNDUL LIVE, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxa fast-food, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi a precizat astăzi că şi berea cu alcool va fi suprataxată.

"Prin noua lege încercăm introducerea taxei pe produsele nesănătoase tip fast food care aduc prejudicii sănătăţii şi, de asemenea, pe berea cu alcool", a spus astăzi ministrul Sănătăţii. Vasile Cepoi a precizat însă că este vorba despre proiectul legii sănătăţii, aflat în curs de elaborare, iar aprobarea acestei propuneri este o decizie politică.

"Există o morbiditate crescută pe anumite boli cauzate de alimentaţia nesănătoasă şi ar fi firesc ca aceste produse să fie suprataxate pentru a reduce consumul lor. De asemenea, berea este produs alcoolic şi, aşa cum celelalte produse alcoolice sunt suprataxate (taxa pe viciu), e firesc ca şi berea cu alcool să intre în această categorie", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a vorbit, în urmă cu două zile, la Gândul LIVE despre taxa pe fast-food. "A fost o tentativă, care a eşuat. Acum suntem în discuţii de a reveni la ea. Acum suntem în discuţii de a o relua. Intenţionăm să o propunem. Vom aplica acelaşi reguli ca şi în alte ţări unde această lege există deja. Vom studia modelele din câteva ţări", a spus Cepoi.

Introducerea taxei pe fast food a mai fost în atenţia autorităţilor şi în 2011, însă, după mai multe dezbateri contradictorii, a fost amânată, pe motiv că este foarte greu de implementat.

Ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, declara în aprilie 2011 că Ministerul Sănătăţii nu a avut un proiect în acest sens, ideea privind taxa pe fast food apărând într-o conferinţă de presă, ca soluţie la creşterea sumelor la bugetul de stat.

Ministerul Sănătăţii intenţiona atunci să introducă taxa pe fast food pentru susţinerea programelor naţiona

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristi Danileț, mesaj despre justiția din România, după victoria lui Nicușor Dan în alegeri

HotNews acum 42 minute
Fostul judecător Cristi Dănileţ, militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, independenţa justiţiei şi responsabilitate publică, a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj în care afirmă că, după rezultatul alegerilor, „justiţia int

Joe Biden a fost diagnosticat cu „o formă agresivă” de cancer la prostată / Anunțul fostului președinte

HotNews acum 4 ore
Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze la nivelul oaselor, iar el și familia sa analizează opțiunile de tratament, a anunțat duminică biroul său într-o declarație, potrivit Reuters. „Săptămâna tre

Reacția Rusiei după scrutinul prezidențial din România. Maria Zaharova: „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri”

HotNews acum 5 ore
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice insinuări că există posibilitatea unui amestec al Federației Ruse în alegerile prezidențiale din România, scrie agenţia oficială rusă TASS. Postarea de pe Telegram

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion a pierdut 13 judeţe între primul şi al doilea tur de scrutin

News.ro acum 3 ore
Candidatul AUR, George Simion, care a câştigat alegerile din 4 mai în 36 de judeţe, conduce în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale doar în 23 de judeţe. Per total, el are, la ora transmiterii acestei ştiri, mai puţin cu peste 880.000 de

Nicușor Dan: „România va avea un nou președinte/ Întregul nostru respect pentru cei care au avut altă opțiune azi sau în turul I!”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele ales a transmis un mesaj şi pentru cei care au pierdut. „Întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opţiune azi şi pentru cei care au avut o altă opţiune în turul întâi”, a spus el. „România va avea un nou preşedinte, dar pr

UPDATE - Galaţi: Incendiu la anvelope, în localitatea Şendreni/ S-a emis mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum/ Incendiul, stins/ Focul ar fi fost provocat intenţionat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a intervenit, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit în localitatea gălăţeană Şendreni. Focul a cuprins aproximativ 500 de anvelope şi se manifestă generalizat. Autorităţile a

Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică și s-a urcat pe o schelă, la Piața Universității, în ziua alegerilor prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul Dac”, s-a suit duminică pe o schelă montată pe o instituție din centrul Capitalei, în zona Pieței Universității, după ce și-ar fi tăiat brățara electronică montată de polițiști, i

Ursula von der Leyen laudă votul românilor: „Au ales promisiunea unei Românii deschise, prospere, într-o Europă puternică” / Ce i-au transmis lui Nicușor Dan alți lideri europeni

HotNews acum 10 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria sa în alegerile prezidențiale din România, remarcând faptul că poporul român s-a prezentat „masiv la urne” la scrutinul de duminică. „Cele mai calde fel

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Raed Arafat: Am ales continuitatea şi viitorul în familia Europeană şi Euro-Atlantică/ Ne aşteaptă multă muncă să facem din România ce visăm să fie

News.ro acum 3 ore
Şeful DSU, Raed Arafat, a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj de felicitare în urma votului de duminică. El a subliniat că românii au ales continuitatea şi viitorul în familia europeană şi Nord-Atlantică. ”Bravo România! Bravo Român

Nicușor Dan anunță că va chema partidele la discuții „chiar de mâine”, pentru noul guvern / Despre varianta Bolojan premier: „Nu pot să promit acum”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan, candidatul care conduce cu 54% după ce au fost numărate mai bine de 90% din voturile exprimate la scrutinul de duminică, a afirmat că încă de luni intenționează să înceapă „discuții informale” pentru formarea noului guvern și că își dor

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

9°/22°
mie.

12°/22°
joi

13°/26°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/19°
mar.

7°/17°
mie.

9°/23°
joi

12°/25°
Constanta
acum

lun.

8°/22°
mar.

10°/20°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/13°
mar.

6°/15°
mie.

8°/19°
joi

9°/21°
Timisoara
acum

11°
lun.

10°/18°
mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/24°