Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine va câştiga cei mai mulţi bani din oferta publică iniţială a FACEBOOK

Publicat in Gandul, joi 17 mai 2012 ·

Facebook va derula una dintre cele mai mari oferte publice iniţiale din istorie, prin care va atrage până la 16 miliarde de dolari, iar flotarea companiei, vineri, pe piaţa Nasdaq, va îmbogăţi atât compania, cât şi pe fondatorul ei, Mark Zuckerberg, şi pe investitorii care s-au implicat devreme.

Facebook va vinde 422 milioane de acţiuni la preţuri între 34-38 dolari pe unitate, astfel că ar putea atrage de pe piaţă între 14 miliarde dolari şi 16 miliarde dolari.

La mijlocul intervalului de preţ, de 36 de dolari, reţeaua de socializare ar reuşi o ofertă publică iniţială de 15 miliarde dolari, cu o capitalizare la debutul pe bursă de circa 100 miliarde dolari.

Astfel, listarea Facebook va marca a treia mare ofertă publică iniţială din istoria SUA, după cele ale Visa şi General Motors.

Valoarea estimativă a ofertei este cu circa 5 miliarde de dolari mai mare faţă de suma ţintită oficial de Facebook în prospectul valabil la începutul lunii mai, de aproximativ 11 miliarde de dolari.

Oferta a fost majorată atât prin creşterea volumului acţiunilor scoase pe piaţă cu 25%, cât şi prin majorarea intervalului de preţ de la 28-35 dolari la 34-38 dolari pe acţiune, măsuri luate de companie datorită entuziasmului investitorilor pentru operaţiune.

Facebook a anunţat, miercuri, într-un raport către Comisia de Valori Mobiliare din SUA, că nu intenţionează să floteze pe bursă noi acţiuni după încheierea ofertei de joi, transmite Reuters.

Investitorii care s-au implicat devreme în dezvoltarea reţelei de socializare, printre care fondul de capital de risc Accel Partners, fondul de hedging Tiger Global Management, banca de investiţii Goldman Sachs, cofondatorul PayPal Peter Thiel şi companiile controlate de mogulul rus Yuri Milner, vor obţine în urma ofertei, la preţul median de 36 de dolari pe acţiune, câştiguri estimate la 3,8 miliarde d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum o ora
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Albania a refuzat propunerea lui Trump de a primi palestinieni expulzați din Fâșia Gaza

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul albanez Edi Rama a declarat că țara sa nu va fi de acord să găzduiască palestinieni expulzați din Fâșia Gaza, așa cum a propus președintele american Donald Trump, și a asigurat că nu a primit nicio solicitare în acest sens, informează dumi

Vasile Dîncu, despre Călin Georgescu: Este o ficţiune a unui public tot mai nemulţumit de politică / M-am întâlnit cu el în trecut şi mi-a explicat că vrea să propună politicii un program / Nu mi s-a părut ca având o atitudine realistă faţă de România

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Vasile Dîncu a afirmat, în legătură cu fostul candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, că acesta este ”o ficţiune a unui public tot mai nemulţumit de politică”. Dîncu a precizat că în urmă cu câţiva ani s

Cabinetul de securitate israelian se va reuni luni pentru a discuta a doua fază a armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Cabinetul de securitate israelian se va reuni luni pentru a discuta a doua fază a armistiţiului din Gaza, a anunţat duminică biroul premierului Benjamin Netanyahu, după o întâlnire între prim-ministru şi emisarul preşedintelui SUA pentru Orientul Mi

Reuters: SUA întreabă statele europene, într-un document, de ce au nevoie pentru a oferi garanţii de securitate Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au solicitat aliaţilor europeni să precizeze de ce sprijin ar avea nevoie din partea Washingtonului pentru a participa la aranjamentele de securitate pentru Ucraina, potrivit unui document consultat de Reuters. Mesajul diplomatic, trim

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°