Un elev de clasa a X-a de la Colegiul Tehnic "Decebal" din Drobeta Turnu Severin a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit cu un scaun în cap de către un coleg de clasă, incidentul având loc în timpul unei pauze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului Colegiului Tehnic "Decebal" din Drobeta Turnu Severin, Florentina Watzlawek, incidentul a avut loc într-o pauză, când elevul de 16 ani a fost lovit cu un scaun în cap de către un coleg de clasă.
În urma incidentului, elevul a leşinat şi a fost dus la cabinetul medical al şcolii, iar ulterior a fost chemată o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Directorul colegiului a mai spus că la faţa locului a fost chemată Poliţia pentru a face cercetări în acest caz, totodată fiind declanşată şi o anchetă internă.
Primele informaţii furnizate de cadrele medicale ale Spitalului Judeţean arată că elevul este conştient, el urmând să fie supus unor investigaţii medicale.
Un elev de clasa a X-a de la Colegiul Tehnic "Decebal" din Drobeta Turnu Severin a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit cu un scaun în cap de către un coleg de clasă, incidentul având loc în timpul unei pauze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului Colegiului Tehnic "Decebal" din Drobeta Turnu Severin, Florentina Watzlawek, incidentul a avut loc într-o pauză, când elevul de 16 ani a fost lovit cu un scaun în cap de către un coleg de clasă.
În urma incidentului, elevul a leşinat şi a fost dus la cabinetul medical al şcolii, iar ulterior a fost chemată o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Directorul colegiului a mai spus că la faţa locului a fost chemată Poliţia pentru a face cercetări în acest caz, totodată fiind declanşată şi o anchetă i