Deși e încă departe de nivelul de dinainte de naționalizare, cea mai importantă instituție culturală și științifică din România are o avere impresionantă. Administrarea acesteia ridică însă unele semne de întrebare.
Timp de aproape un secol, din 1860 și până în 1948, Academia Română a primit sute de donații în bani, cărți, opere de artă, mobilier, clădiri ori terenuri. Instalarea regimului comunist a dus la naționalizarea patrimoniului privat al instituției, care număra la acea dată 55 de clădiri (din care 43 în București), 42.120 hectare de teren agricol, păduri și fânețe și 89 de hectare de teren intravilan urban, dar și circa 330 de milioane de titluri de valoare (acțiuni, obligațiuni, rente perpetue etc.) și numeroase colecții de artă. Specialiștii Academiei au estimat că patrimoniul imobiliar din 1948 echivalează, la prețurile de piață de azi, cu peste un miliard de euro.
După 1990, au fost recuperate cu destulă ușurință colecțiile de grafică (circa 900 de piese), de sculptură, ceramică și artă decorativă (circa 600 de bucăți), de cărți și manuscrise, de mobilier ori cele numismatice (numărând aproximativ 300.000 de piese). Mult mai greu, spun reprezentanții Academiei, s-a reușit repunerea în posesie, până la această dată, pentru circa 58% din patrimoniul funciar (aproape 24.700 de hectare) și pentru o cincime din cel construit (doar 10 din cele 55 de clădiri deținute la 1948 au reintrat cu acte în proprietatea instituției). Cât despre titlurile financiare (a căror valoare actuală a fost estimată de experții Institutului de Cercetări Economice la aproape 11 miliarde de lei, adică aproximativ 2,5 miliarde de euro), sunt șanse minime să fie recuperate vreodată.
O picătură într-un ocean de cheltuieli
Pe lângă imobilele din vechiul patrimoniu, începând din anii ’50 și până în prezent, instituția a mai primit în administrare 85