Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum petrec turco-tătarii din Dobrogea

Publicat in Romania Libera, vineri 18 mai 2012 ·

Printre competiţiile care vor avea loc se numără crosul, luptele tătăreşti,dar şi lansări de carte şi expoziţii de pictură.

Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci „Dobrogea" organizează, în perioada 19-27 mai, Festivalul Tineretului, Sportului, Culturii Turce şi Tătare. Evenimentul va debuta sâmbătă, 19 mai, cu tradiţionalul cros al tineretului turc.

De la ora 10.00 se va alerga pe ruta Prefectură-Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa. Sunt aşteptate la eveniment toate persoanele dornice să facă mişcare. Vor fi premiaţi primii trei clasaţi, băieţi şi fete, de asemenea cel mai tânăr, respectiv cel mai vârstnic alergător. În aceeaşi zi vor avea loc, la ora 13.00, lupte tătăreşti la Murfatlar.

Acelaşi gen de manifestare sportivă se va mai desfăşura zilele următoare la Cobadin, Medgidia şi pe platoul din faţa Pavilionului Expoziţional.

Programul festivalului mai cuprinde întreceri de tenis de masă, biliard şi bowling. Sunt pregătite, de asemenea, simpozionul „Ataturk şi tineretul", iar pe data de 27 mai, ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanţa va fi lansat volumul „Influenţe ale muzicii tradiţionale orientale turceşti în muzica europeană", semnat de Nejla Ionescu.

Tot pe 27 mai, la acelaşi muzeu, însă la ora 17.30, va fi vernisată expoziţia de pictură şi ceramică „Lucruri mărunte", intitulată astfel deoarece vor fi expuse peste 400 de tablouri de mici dimensiuni, create în tehnici diferite.

Expoziţia va rămâne deschisă vizitatorilor până pe 7 iunie. Nu va lipsi din seria manifestărilor Târgul de artizanat şi produse culinare turceşti şi tătăreşti, ce îşi va deschide porţile pe 26 mai, ora 11.00, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia.

Festivalul marchează Ziua

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 23 minute
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 57 minute
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 57 minute
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 6 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 3 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 2 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°